Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Aleșii județeni, convocați de Horia Țuțuianu în ședință ordinară

Ştire online publicată Luni, 24 Iunie 2019
de Carmen MOCANU

Consilierii județeni se reunesc, astăzi, în ședința ordinară a lunii iunie. Întâlnirea va avea loc la ora 13.00, în sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ – Consiliul Județean Constanța. Pe ordinea de zi se află 19 proiecte de hotărâre. Dintre acestea, 16 sunt  inițiate de președintele CJC Horia Țuțuianu și trei de vicepreședintele Claudiu Palaz.
Printre acestea se află proiectele ce fac referire la actualizarea monografiei economico-militare a județului Constanța și emiterea acordului Consiliului Județean Constanța pentru  S.C. E-Distribuție S.A. în vederea realizării lucrărilor „racordare la rețeaua electrică a locului de consum repompare Călărași” – sediu RAJA S.A. Totodată, consilierii vor trebui să voteze proiectul de hotărâre privind aprobarea Caietului de Obiective pentru concursul de proiecte de management de la Teatrul de Stat Constanța.

În ceea ce-l privește pe Claudiu Palaz, acesta a inițiat trei proiecte. Primul vizează actualizarea Programului de transport public de persoane prin curse regulate în trafic județean, valabil în perioada 2014-2019, aprobat prin HCJC nr.400/2013. Al doilea face referire la darea în folosință gratuită Federației Române de Șah a sălii de ceremonii de la etajul Pavilionului Expozițional Constanța, în perioada 19-29 Septembrie 2019 pentru desfășurarea „Campionatului Național de Șah pe echipe de seniori”. Și, în fine, cel de-al treilea proiect vizează darea în folosință gratuită Federației Europene de Kung-Fu a Sălii de expoziție din Pavilionul Expozițional Constanța, în data de 25 august 2019 pentru desfășurarea „Campionatului Mondial de Kung-Fu” și în data de 15 Decembrie 2019 pentru organizarea „Concursului Internațional de Kung-Fu”.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Ca urmare a atenționărilor meteorologice de instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial de ploi și grindină, frecvente ...
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 450 mm, de pe Șoseaua Națională, din orașul Ovidiu ...
În urma avertizărilor meteorologice de instabilitate atmosferică, îndeosebi după-amiaza și seara, ce se vor manifesta prin ploi torențiale, descărcări electrice ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Partidul Mișcarea Populară, filiala Constanța, a organizat, vineri seara, un eveniment de lansare a candidaților pentru funcția de primar în mai multe ...
Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că, în pofida intenției unor parlamentari de a părăsi partidul, ALDE va continua să existe și îi avertizează pe cei care vor să ...
Alianța USR-PLUS va avea un candidat unic la Primăria Capitalei, a declarat vineri Vlad Voiculescu, candidatul PLUS la Primăria Municipiului București, care a afirmat că partidele ...
Reprezentanții PRO România s-au reunit în cadrul unei conferințe de presă în care coordonatorul filialei Constanța, deputatul Mircea Dobre, a vorbit despre diverse ...
Tudorel Chesoi se înscrie în cursa pentru Primăria ConstanțaReprezentanții Alianței Național Țărăniste s-au reunit astăzi în cadrul unei conferințe ...
Deputatul Stelian Ion reclamă că firma care se ocupă de salubritatea Municipiului Constanța ar trebui să-și revizuiască modul de îndeplinire a obligațiilor ...
Premierul Ludovic Orban a declarat că este „apărătorul cotei unice“, adăugând că PNL nu va renunța niciodată la aceasta.„Sunt apărătorul cotei unice, pentru mine ...
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, ieri, că, pentru prima dată, organizațiile județene ale partidului vor avea libertatea de a decide cu ce alte formațiuni ...
Consilierii locali din Medgidia s-au reunit, recent, în cadrul ședinței ordinare a lunii februarie. Pe ordinea de zi, au fost înscrise 10 proiecte de hotărâre. Cu ...
Președintele României, Klaus Iohannis, e de părere că procurorii pe care i-a numit joi în funcții de conducere sunt foarte buni, iar concursul a fost organizat bine ...
Senatorul PSD Robert Cazanciuc susține că ordonanța privind alegerile anticipate va fi respinsă "mai devreme sau mai târziu" de Parlament sau de CCR, pentru că a fost emisă ...
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că parlamentarii social-democrați nu vor participa pe 24 februarie la ședința plenului reunit al Parlamentului în care ...
Vicepremierul PNL, Raluca Turcan, consideră că economia răspunde „pozitiv” la ideea declanșării alegerilor anticipate, care ar putea asigura majoritatea PNL în ...
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a semnat, recent, contractul de finanțare pentru construirea unui ambulatoriu modern la Spitalul Municipal, cu bani europeni. Noul corp de ...
Aproape 888 de milioane de lei are municipiul Constanța la dispoziție anul acesta. Banii vor fi folosiți în mare parte pentru cheltuielile orașului, pentru dezvoltare fiind ...
Prezent la ședința Consiliului Local Municipal Constanța, deputatul USR Stelian Ion, candidat la Primăria Constanța, a ținut să precizeze că bugetul municipiului ...
Cât de curând, vor începe lucrările pentru reabilitarea Școlii Vechi, important obiectiv istoric al orașului Hârșova. Primarul Viorel Ionescu a anunțat ...
Prim-vicepreședintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, critică votul din Comisia juridică a Senatului privind OUG pentru organizarea alegerilor anticipate și solicită PSD să ...
Consilierii județeni au votat, ieri, proiectul de hotărâre ce face referire la aprobarea indicatorilor tehnico - economici faza DALI aferenți obiectivului ...
Consilierii județeni s-au reunit, ieri, în cadrul primei ședințe ordinare din acest an. Pe ordinea de zi, au fost 98 de proiecte de hotărâre de interes ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Tehnologie Arhiva