Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Adrian Țuțuianu s-a înscris în Pro România

Ştire online publicată Marţi, 22 Ianuarie 2019

Fostul lider PSD Adrian Țuțuianu și-a anunțat, luni, înscrierea în Pro România, într-o conferință de presă susținută la Bacău împreună cu Victor Ponta.

Adrian Țuțuianu este primul senator venit în Pro România, însă fostul lider PSD și-a exprimat convingerea că vor fi și alți senatori care se vor înscrie în partidul condus de Ponta, scrie News.ro.

Comitetul Executiv al PSD a votat, în 5 noiembrie, pentru excluderea din partid a lui Adrian Țuțuianu și a lui Marian Neacșu, aceștia anunțând încă de atunci că vor contesta decizia.

Ulterior, Țuțuianu a contestat excluderea din partid și, în plus, a cerut în instanță suspendarea executării deciziei, până la clarificarea situației prin decizie definitivă.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Președintele Pro România, Victor Ponta, susține că ușile formațiunii politice pe care o conduce se vor închide pentru cei care vor dori să sară din „barca ce se ...
Delegația permanentă a partidului Pro România urmează să stabilească, pe 6 noiembrie, care vor fi vicepreședinții acestei formațiuni politice, a anunțat, vineri, într-o conferință ...
Senatorul social-democrat Adrian Țuțuianu și secretarul general al PSD, Marian Neacșu, au fost excluși, ieri, din partid, în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Național ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Aproape 9.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondență prin portalul www.votstrainatate.ro, la 20 de zile de când acesta a fost ...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la Iași, în cadrul unei conferințe de presă, că a folosit un elicopter pentru a veni de la Suceava la Iași deoarece, pentru a ajunge ...
Eurodeputații Alianței USR Plus consideră inacceptabile propunerile avansate de Guvern pentru postul de comisar european și anunță că nu vor vota pentru Rovana Plumb sau Dan Nica ...
Primăria Municipiului Constanța continuă să implementeze proiectul de iluminare cu intensitate sporită a trecerilor de pietoni cu semnalizare deficitară în mai multe zone din ...
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, solicită Guvernului și Consiliului Județean Constanța înființarea unor programe speciale de finanțare, destinate ...
Organizația Municipală a Partidului Social Democrat Constanța condamnă votul prin care consilierii liberali ar fi determinat pierderea sumei de 65 de milioane de euro ...
Premierul Viorica Dăncilă, președintele PSD, a declarat miercuri, la Fălticeni că social-democrații nu doresc ca ALDE să iasă de la guvernare, pentru că România are nevoie de ...
Autoritățile amână pentru ianuarie 2020 majorarea accizelor la țigarete prevăzută inițial pentru luna septembrie a acestui an, reiese dintr-un proiect de modificare a Codului ...
Rovana Plumb și Dan Nica vor susține, în perioada următoare, interviurile cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru funcția de comisar ...
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, invită societatea civilă și mass-media să sprijine campania de informare a alegătorilor ...
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, reabilitează trotuarele pe strada I.G. Duca, tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada ...
Președintele Partidului Social Democrat, premierul Viorica Dăncilă, a declarat, ieri, că nu este oportună cooptarea Pro România la guvernare.Premierul a precizat că o decizie în ...
Reprezentanții Alianței USR-Plus din Constanța dau, astăzi, la ora 18.00, startul strângerii de semnături pentru candidatul Dan Barna la alegerile ...
Edilul Decebal Făgădău i-a convocat pe aleșii locali în ședință extraordinară, miercuri, 14 august 2019, ora 11.00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean ...
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a primit, ieri, 12 august 2019, vizita Excelenței Sale domnul Muhammad Amhar Azeth, ambasadorul extraordinar și ...
Proiectul de rectificare bugetară asigură plata integrală a salariilor, pensiilor și a proiectelor de investiții și nimeni nu trebuie să-și facă niciun fel de griji, a declarat ...
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, ieri, că a fost desemnat șef al campaniei liberalilor pentru alegerile prezidențiale.„Obiectivul nostru este să câștigăm ...
Doar o săptămână a trecut de când Primăria Municipiului Constanța a deschis cele două spații generoase dedicate câinilor, din Parcul Tăbăcărie. Cu toate acestea, câteva ...
Analistul politic Alex Coita a fost numit consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă, potrivit unei decizii publicate luni în Monitorul Oficial.Funcția este ...
Președintele  ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reacționat dur după rectificarea bugetară adoptată de Guvern luni.Tăriceanu consideră că proiectul de rectificare ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva