Administrația locală din Cumpăna marchează „Ziua Internațională a Familiei“

de Carmen MOCANU Miercuri, 15 Mai 2019 272
Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna organizează, astăzi,  de la ora 17.00, la Casa de Cultură din localitate, o acțiune dedicată  „Zilei Internaționale a Familiei“. 


Conform tradiției, la această dată, vor fi celebrate familiile căsătorite în comuna Cumpăna, care în acest an aniversează „Nunta de aur”, mai exact, 50 de ani de căsătorie. De asemenea, vor fi invitate familiile întemeiate în luna mai și viitoarele cupluri care, tot în această lună, își vor uni destinele prin încheierea căsătoriei. 


Familiile sărbătorite vor primi în dar spectacolul „E vremea să ne întâlnim”, avându-i ca protagoniști pe îndrăgiții actori Vasile Muraru și Valentina Fătu, cunoscuții interpreți Gabriel Dorobanțu, Daniela Tănase, precum și diplome, flori, daruri simbolice, care să le amintească de acest moment unic din viața domniilor sale. 


Reamintim că data de 15 mai a fost declarată ca „Zi Internațională a Familiei” de către Adunarea Generală a ONU, la 20 septembrie 1993, în vederea sensibilizării privind importanța instituției familiei, promovării cunoștințelor despre tendințele socio-economice și demografice care afectează familia și stimulării răspunsurilor la provocările cu care se confruntă astăzi familia contemporană.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică

Ultima oră

Titlurile zilei