Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Administrația locală continuă campania de adopție a câinilor fără stăpâni

Ştire online publicată Vineri, 17 Mai 2019
de Madlena CĂLUGĂREANU

Campania de adopție a câinilor fără stăpân, care este inițiată de Primăria Municipiului Constanța, se derulează cu succes. Peste 100 de căței din Adăpostul pentru animale și-au găsit deja un cămin, iar pentru alți 70, a fost prelungit termenul de menținere cu încă 14 zile lucrătoare. 

Potrivit administrației publice locale, iubitorii de animale au venit în număr mare la adăpost, unii pentru a-și revendica propriile animale, dar cei mai mulți pentru a adopta, astfel încât peste 100 de căței și-au găsit un stăpân.
Câinii au fost adoptați după ce a expirat termenul de șapte zile lucrătoare în care animalele ar fi putut fi revendicate de proprietari. Solicitările se pot face imediat ce patrupedul a fost cazat în adăpostul public, însă preluarea lui este posibilă începând cu a 8-a zi lucrătoare din momentul cazării. Adopția câinilor se face în mod gratuit, iar câinii sunt încredințați spre adopție numai după ce au fost consultați de medicul veterinar, deparazitați, vaccinați antirabic, sterilizați și identificați prin microcipare. 

Adopția patrupedelor se poate face doar după ce au fost respectate mai multe condiții, precum prezentarea unui act de deținere a spațiului din care să rezulte condițiile corespunzătoare de creștere și adăpostire a câinilor, dovada resurselor materiale pentru creșterea și întreținerea câinilor, acordul asociațiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de doi câini, înregistrarea, imediat după adopție, a câinilor în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Primăria Municipiului Constanța a ridicat, inventariat și depozitat cinci autovehicule fără stăpân identificate pe domeniul public sau privat al municipiului ...
Campania de adopție a câinilor fără stăpân lansată de Primăria Municipiului Constanța aduce o viață mai bună patrupezilor fără cămin. Altfel, potrivit ...
Se lucrează de zor pentru ca cei mai mici locuitori ai Constanței să aibă locuri de joacă moderne și sigure."Până când acestea vor fi gata însă și până când cei ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, a fost realeasă, sâmbătă, în funcția de președinte al PSD Craiova în cadrul conferinței acestei organizații, la care au participat ...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri seara că a avut o convorbire telefonică cu președintele Franței, Emmanuel Macron, care l-a asigurat că o ...
Președintele Klaus Iohannis a vorbit astăzi la telefon cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre candidatura Laurei Codruța Kovesi la funcția de ...
Trei primari PNL din județul Caraș-Severin au fost excluși din partid pe motiv că ar fi colaborat cu PSD și pentru că au obținut rezultate slabe la ...
Președintele Klaus Iohannis trebuie să demisioneze necondiționat și imediat din funcție, având în vedere decizia Curții Constituționale cu privire la interzicerea amnistiei și ...
Decizia CCR privind respingerea inițiativei legislative de revizuire a Constituției depuse de PNL alături de partenerii din Opoziție este surprinzătoare în condițiile în care ...
Președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat candidatul Alianței 2020 USR-PLUS la alegerile prezidențiale. De asemenea, președintele PLUS, Dacian Cioloș ...
Președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat vineri candidatul comun al Alianței 2020 la alegerile prezidențiale din această toamnă, au declarat surse participante ...
Uniunea Salvați România cere demisia președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, pentru „dezastrul provocat de blocarea, timp de 18 ...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, mai multe proiecte de lege ce vizează domenii precum exercitarea profesiei de avocat sau sectorul forestier.Astfel, șeful statului a ...
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, ieri, că, în cadrul discuțiilor purtate miercuri la Guvern cu structurile asociative din administrația locală, le-a ...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, că nu a primit încă un răspuns de la șeful statului la propunerile privind numirea unor noi miniștri la MAI și MAE, precum și pentru ...
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că ar fi fost mai bine dacă Alianța USR PLUS nu și-ar desemna un candidat la alegerile prezidențiale, explicând că în bătălia cu PSD se ...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, că a vorbit la telefon cu președintele Klaus Iohannis privind cele trei nominalizări în Executiv și că așteaptă un răspuns de la șeful ...
Președintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis să-l numească pe Mircea Geoană în funcția de adjunct al secretarului general, informează un comunicat postat, ieri, pe ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a decis să-l numească pe Mircea Geoană în funcția de adjunct al secretarului general, informează un comunicat postat miercuri pe ...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ar urma să îl numească drept secretar general adjunct al Alianței pe fostul ministru de externe al României, Mircea Geoană ...
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a convocat ședința Comitetului Executiv al PSD, în cadrul căreia se vor analiza sondajele de opinie și se va stabili ...
Premierul Viorica Dăncilă l-a sunat, miecuri, pe Klaus Iohannis pentru a discuta cu acesta despre propunerile PSD și ALDE pentru funcțiile de ministru de Interne, ministru de ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Monden Fun
Arhiva