Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Politică

Administrația locală a început deratizarea în Constanța

Ştire online publicată Marţi, 23 Aprilie 2019
de Madlena CĂLUGĂREANU

Mai multe acțiuni de deratizare au fost demarate de angajații Primăriei Municipiului Constanța. Astfel, în decursul acestei săptămâni vor fi amplasate momeli toxice în locuri inaccesibile oamenilor pentru a proteja sănătatea populației, conservarea și protecția mediului înconjurător.

Momelile, care conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile, vor fi protejate în stațiile de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător, iar constănțenii sunt rugați să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare pe care le reperează în parcuri sau zone verzi.

Persoanele juridice și fizice din municipiu au în același timp obligația să efectueze deratizarea imobilelor, incintelor și a gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei, precum și ori de câte ori este necesar. Acțiunile de deratizare se desfășoară, în funcție de condițiile meteo, azi acestea desfășurându-se în zonele ICIl, Casa de Cultură a Sindicatelor, Trocadero, Dacia, Tomis I, Tomis II și Tomis III, Baba Novac; mâine, 24aprilie, Faleza Nord, zona peninsulară, Inel, bulevardul I.C. Brătianu; pe 25 aprilie în Stațiunea Mamaia și cartierul Tomis Plus; 26 aprilie în Cartierul Tomis Nord; iar în parcuri, promenade, scuaruri și platforme de deșeuri deratizarea va avea loc zilnic până pe 25 aprilie. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Primăria Constanța, prin intermediul Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat, oferă 210.000 lei fără TVA pentru tăierea și toaletarea arborilor din curtea liceelor ...
Cine zice că e criză în regatul lui Mazăre spune prostii. Iar cine insistă că vistieria orașului e goală, habar nu are ce se ascunde în bugetul Constanței. Că, dacă ar fi fost ...
Trotuare de doar câțiva centimetri, trotuare fără asfalt, trotuare pline de gropi, trotuare cu terase, trotuare cu mașini. Constanța are de toate, numai trotuare bune nu. Am ajuns ...
Alte ştiri din sectiunea Politică
Primarul comunei constănțene Istria, Ioan Herdean, și-a dat demisia din funcție. Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului Constanța, acesta ...
Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că premierul Viorica Dăncilă nu va reuși să destructureze partidul pe care îl conduce, chiar dacă a atras de partea sa câteva ...
Senatul a adoptat tacit, în ultima ședință a plenului, propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative în domeniul electoral, prin care se stabilește că nu pot fi ...
Fostul europarlamentar Cătălin Ivan, președinte al Alternativei pentru Demnitate Națională (ADN), și-a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, candidatura pentru ...
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că, vineri, la Biroul Electoral Central (BEC), va avea loc depunerea candidaturii președintelui Klaus Iohannis la ...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că aproape 80.000 de alegători români s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din ...
Președintele grupului Renew Europe din Parlamentul European (PE), Dacian Cioloș, a anunțat într-o postare pe Facebook, că a discutat marți, la Paris, cu președintele francez ...
Ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici a spus în această dimineață că va opri proiectul care prevede închisoare pentru neplata contribuțiilor la Fisc, apoi a ...
Fostul europarlamentar Cătălin Ivan, președinte al Alternativei pentru Demnitate Națională (ADN), a anunțat că intră în cursa pentru Cotroceni."Voi candida din partea ADN la ...
Președintele PRO România, Victor Ponta, a anunțat că Mircea Diaconu ar urma să își depună sâmbătă, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidențiale, după ce ...
Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Valeriu Steriu, a spus, ieri, că PSD nu se agață de putere, va veni în Parlament, dar așteaptă decizia Curții Constituționale ...
Săptămâna în care constănțenii sunt încurajați să-și lase mașinile acasă și să meargă cu autobuzul, bicicleta sau pe jos a debutat, ieri, la Constanța, cu lansarea unui concept în ...
Reprezentanții administrației publice locale au transmis că, mai multe marcaje bicolore au fost aplicate la trecerile de pietoni din mai multe zone din oraș pentru ...
Parlamentarii ProRomânia vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului dacă premierul Viorica Dăncilă nu va veni până miercuri în Parlament cu un Cabinet restructurat, a ...
Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, a declarat că va depune, în cursul zilei de luni, acțiunea în justiție privind excluderea sa din ALDE, potrivit Agerpres.„Acțiunea ...
O nouă rundă de negocieri între Parlamentul UE și Consiliul European este programată pentru marți, iar joi, statele membre ar putea decide cine va fi viitorul șef ...
Președintele Klaus Iohannis își va depune, în 20 septembrie, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidențiale. Șeful statului este susținut de către PNL ...
Avram Iancu s-a retras din cursa pentru alegerile prezidențiale. De fapt, acesta a parcurs o mică parte din drum, împotmolindu-se în numărul de semnături. Bibliotecarul ...
La Congresul USR organizat, sâmbătă, la Timișoara, Dan Barna a fost validat pentru funcția de președinte al partidului, el declarând că la alegerile prezidențiale cetățenii ...
Mircea Diaconu s-a aflat, sâmbătă, la Jupiter, iar apoi a venit la Constanța, acesta fiind prezent pe faleza Cazinoului, unde a stat de vorbă cu constănțenii și ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Arhiva