Administrația din Mangalia a dat startul asfaltărilor. Finanțarea este guvernamentală

249
Administrația din Mangalia a dat startul asfaltărilor. Finanțarea este guvernamentală - mangalia2-1565125430.jpg

Articole de la același autor

Primăria Mangalia execută în aceste zile lucrări de modernizare și asfaltare pe mai multe străzi din cartierul Dobrogea II. Proiectul se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cu finanțare guvernamentală și cuprinde reabilitarea infrastructurii, prin lucrări de înființare a rețelei de apă-canalizare, precum și amenajarea tramei stradale. În prima etapă a sistematizării acestui cartier, începută în septembrie 2018, s-au realizat lucrările de racordare la sistemul de apă și canalizare, inclusiv la rețeaua de apă pluvială. În prezent, se derulează cea de-a doua etapă a proiectului, în cadrul căreia se efectuează lucrări de turnare a covorului asfaltic, pe toate cele 14 străzi supuse modernizării. Anterior acestor intervenții, s-au realizat lucrări de înființare a trotuarelor, de montare a bordurilor și s-a intervenit la terasamente, pe străzile afente proiectului: Str. Nicolae Grigorescu, Ion Mincu, Neagoe Basarab, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Asachi, Costache Negrutzzi, Tudor Arghezi, Alexandru Macedonschi, Duiliu Zamfirescu, George Călinescu, George Bacovia, Octavian Goga, George Topârceanu și Constantin Brâncuși. 


"Străzile din acest cartier, care a fost dat în folosință fără utilități, în urmă cu 20 de ani, vor fi asfaltate până la sfârșitul acestei luni. După foarte mulți ani, în această zonă avem rețea de alimentare cu apă, canalizare menajeră și canalizare pluvială și, în curând, străzi asfaltate și mobilier urban, dotări firești pentru o zonă urbană. Ne bucurăm că am obținut finanțarea guvernamentală pentru infrastructura publică și că vom finaliza acest proiect în beneficiul cetățenilor acestui oraș. Lucrări similare vor avea loc și în alte cartiere, imediat ce vom obține, de la Guvern, fondurile necesare acestor investiții", a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5532 secunde