Ziua de 9 mai, marcată prin depuneri de coroane de tinerii din PSD Constanța
477
Articole de la același autor
Primarul Viorel Ionescu: "Vrem să obținem pentru orașul Hârșova statutul de stațiune balneară"
20 Martie 2019
La unii se poate! Locuințele pentru medicii de la Hârșova, tot mai aproape de realitate
13 Martie 2019
Terenul pe care se află restaurantul Sirena din Mamaia, pus la vânzare către proprietar
28 Martie 2019
Ziua Independenței proclamată în anul 1877, Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial din 1945 și Ziua Europei sunt motivele de sărbătoare pentru poporul român, în ziua de 9 mai. Tinerii social democrați din cadrul Organizației Municipale Constanța nu au uitat de tripla semnificație a acestei zile memorabile în istoria țării noastre și au participat cu recunoștință și mândrie la ceremonia militară și religioasă organizată la Monumentul Eroilor din Războiul de Independență, situat în parcul Casei de Cultură.
Alături de oficialitățile locale, de reprezentanții instituțiilor de cultură, de veterani de război, precum și de constănțeni de toate vârstele, tinerii social democrați au depus coroane de flori în memoria eroilor care au semnat cu viața lor actul independenței de stat a României.
"Ziua Independenței este sărbătorită cu însemnătate în toată țara, dar are un caracter pregnant pentru noi dobrogenii, în urma războiului ruso-turc, Dobrogea fiind preluată de Imperiul Otoman. Pe lângă independență și delimitare geografică, ne bucurăm astăzi de o libertate a tradițiilor, de multiculturalism, de libertatea limbii române și a unei istorii cu care ne mândrim ca națiune", a declarat Edis Memenduf, vicepreședinte TSD Municipiul Constanța.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 06 Aprilie 2019
Joi, 04 Aprilie 2019
Joi, 21 Martie 2019
Sâmbătă, 09 Martie 2019
Miercuri, 06 Martie 2019
Sâmbătă, 02 Martie 2019
Marţi, 26 Februarie 2019
Sâmbătă, 02 Februarie 2019
Miercuri, 14 Noiembrie 2018