Vizită la UDTTMR. Liderul tătarilor, mesaj de unitate pentru comunitatea din România

514

Articole de la același autor

Mustafa Abdulcemil Kirimoglu, liderul tătarilor de pretutindeni și deputat în Rada Supremă de la Kiev, și Refat Ciubarov, președintele Congresului Mondial al Tătarilor, au fost sâmbătă, 14 decembrie, oaspeții Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România (UDTTMR). Cei doi oficiali de la Kiev s-au aflat în România cu prilejul Sărbătorii Etniei Tătare, prilej cu care au avut și o întâlnire cu peste 200 de membri ai uniunii, reprezentanți ai comunității la Conferința Națională a UDTTMR. 
Cei doi lideri tătari au transmis un mesaj de unitate către comunitatea de tătari din România, evidențiind faptul că, în contextul geopolitic actual, este foarte important pentru comunitate să fie unită și să își recâștige locul ce i se cuvine în Parlamentul României. 


Cu prilejul vizitei, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, le-a înmânat celor doi lideri tătari de la Kiev câte o plachetă în semn de apreciere pentru activitatea susținută și continuă în folosul tătarilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3237 secunde