Veste bună pentru datornicii la bugetul local. Primăria Constanța pregătește o amnistie fiscală

1464
Veste bună pentru datornicii la bugetul local. Primăria Constanța pregătește o amnistie fiscală - fondvestebunafacilitati-1568926092.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții administrației publice locale din Constanța iau în calcul recuperarea datoriilor principale de la contribuabili prin acordarea unor facilități fiscale. În acest sens, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a anunțat, ieri, că supune dezbaterii publice proiectul de hotărâre privind instituirea unor facilități fiscale la nivelul orașului nostru. 


Constănțenii care au datorii la 31 decembrie 2018 la bugetul local al municipiului Constanța, persoane fizice și juridice, vor avea astfel posibilitatea să achite obligațiile fiscale principale restante fără a mai achita și accesoriile aferente acestora. 
"Calendarul dezbaterii este următorul: până pe 30 octombrie, aștept propunerile și sugestiile dumneavoastră, pe 31 octombrie, voi supune aprobării Consiliului Local acest proiect de hotărâre, iar începând cu 1 noiembrie și până pe 15 decembrie inclusiv, completând o simplă cerere și efectuând plata datoriei de bază, veți putea beneficia de scutiri", a declarat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.


Din proiectul supus dezbaterii reiese că, la nivelul municipiului Constanța, există 30.175 contribuabili, dintre care 7.956 persoane juridice și 22.219 persoane fizice, care înregistrează debite restante la data 31 decembrie 2018. 
În document se mai precizează că datoriile totale se ridică la aproximativ 202 milioane lei (202.654.881 lei), din care accesoriile care ar putea fi anulate sunt în cuantum de aproximativ 61 milioane lei (61.536.388 lei).
Procedura este foarte simplă și presupune achitarea integrală, până la data de 15 decembrie inclusiv, a anului curent, a obligațiilor principale restante la data de 31 decembrie 2018, precum și a obligațiilor principale și penalitățile datorate pentru anul 2019. De asemenea, tot până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv, persoanele fizice și juridice interesate trebuie să depună la SPIT o cerere de anulare a accesoriilor. 


Revenind la proiectul supus dezbaterii, cei interesați îl pot consulta pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, www.primaria-constanta.ro, la rubrica "Transparență decizională" și la sediul acesteia situat pe Bd. Tomis nr. 51. 
Totodată, mai poate fi vizionat și pe site-ul Serviciului Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local www.spit-ct.ro la rubrica "Transparență decizională" sau la sediile acestuia, situate pe bd. Tomis nr.112, str. Sulmona nr. 22, str. Nicolae Grindeanu nr. 66, str. Badea Cârțan, nr. 3 și bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5461 secunde