Sorin Bușe, fost ministru în Cabinetul Cioloș, consilier al lui Ludovic Orban

266
Sorin Bușe, fost ministru în Cabinetul Cioloș, consilier al lui Ludovic Orban - sorinbuse-1545065016.jpg

Articole de la același autor

Fostul ministru al Transporturilor în Guvernul Cioloș, Sorin Bușe, a devenit de luni consilier al președintelui PNL, Ludovic Orban.

"Sorin Bușe a acceptat să colaboreze cu mine, în calitate de consilier al președintelui PNL pentru relația cu mediul de afaceri, cu mediul corporatist, și mă bucur că facem începând de astăzi echipă", a declarat Orban, citat de Agerpres, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL.

Sorin Bușe a menționat, la rândul său, că dorește să își facă datoria civică prin intermediul PNL.

"Am învățat trăind și având o activitate profesională și în afara țării și aici în ultimii 10 ani că trebuie să înveți să gândești global și să acționezi în local. Doresc ca ceea ce am învățat în alte părți să putem aplica împreună aici, în așa fel încât mediul de afaceri românesc să fie un mediu solid, sănătos, în care oamenii să se regăsească, să își regăsească încrederea de a investi, vorbesc aici de comunitatea de business locală, dar și de comunitatea internațională care să aibă curajul și dorința de a investi și de a fi prezenți în România. Cred că este necesară înțelegerea acestor fenomene globale și doresc să îmi fac și eu datoria de român, de cetățean, datoria civică prin intermediul PNL. Cred în valorile liberale și de aceea am decis să mă alătur PNL în aceste momente destul de critice", a afirmat Bușe. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0362 secunde