Senatorul Ștefan Mihu cere remedierea situației de la Spitalul CF Constanța

234
Senatorul Ștefan Mihu cere remedierea situației de la Spitalul CF Constanța - stefanmihu4-1561499418.jpg

Articole de la același autor

Parlamentarul social-democrat Ștefan Mihu a adresat o interpelare către Ministerul Sănătății și cel al Transporturilor prin care cere adoptarea unor măsuri legislativ-fiscale în sprijinul Spitalului Clinic CF Constanța. 


"După cum este cunoscut, Spitalul Clinic CF Constanța este o instituție de sănătate publică în subordinea Ministerului Transporturilor, finanțarea asigurându-se majoritar din venituri proprii, prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și, în mai mică măsură, cu sume de la bugetul de stat, cu destinație strictă. Menționez, totodată, că această unitate medicală are un profil strategic deosebit, protejat prin convențiile internaționale pertinente în domeniu! Astfel, Spitalul Clinic CF Constanța îndeplinește un rol relevant pentru Municipiul Constanța, pentru teritoriul național și, prin extensie, pentru întreg arealul UE privind tot ceea ce înseamnă prevenirea și contracararea, prin controale medicale de specialitate, a intrării și propagării pe teritoriul României și al spațiului UE a unor eventuale epidemii, inclusiv boli infecțioase și tropicale aduse, indiferent sub ce formă, de navele care ancorează în prima poartă maritimă a României și cea mai importantă a UE în estul continentului", a spus senatorul Ștefan Mihu. 


El a mai adăugat că față de importanța unei asemenea unități medicale și relevanța problemelor decurgând din rolul ei strategic național a luat cunoștință de dificultățile financiare semnificative cu care se confruntă, în prezent, Spitalul Clinic CF Constanța, dificultăți care pot merge, din păcate, până la punerea sub semnul întrebării chiar a obiectivelor relevante pentru care a fost creat.
 
"Cauzele care au generat situația actuală a instituției medicale provin din subfinanțarea care nu a mai acoperit cheltuielile de funcționare. Astfel  s-a ajuns la înregistrarea unor datorii către furnizori, către bugetul de stat și către salariați. Având în vedere faptul că spitalele sunt priorități naționale pentru sistemul de sănătate din punctul de vedere al finanțării din fonduri publice a serviciilor medicale, consider că reglementarea situației nu poate fi amânată și necesită soluții imediate. În acest context, vă adresez rugămintea, stimați membri ai Guvernului, de a dispune măsurile care se impun, inclusiv, dacă este cazul, eventuale ajustări în plan legislativ sau hotărâri de Guvern pentru remedierea cât mai rapidă a situației și prevenirea oricăror sincope nedorite în funcționarea acestei instituții medicale emblematice", a mai spus Ștefan Mihu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5621 secunde