REFERENDUM 2019. Klaus Iohannis invită partidele la consultări joia și vinerea viitoare. Negocierile încep cu PNL

156
REFERENDUM 2019. Klaus Iohannis invită partidele la consultări joia și vinerea viitoare. Negocierile încep cu PNL - iohannisparlamentsedintasolemna3-1554465099.jpg
Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis vineri, o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema situației din justiție.


Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că a trimis Parlamentului scrisoarea referitoare la temele referendumului din 26 mai, acestea fiind interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție și interzicerea adoptării de OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare. "Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesați și-au mai dat o ordonanță de urgență și trăiește cu teamă fiecare zi în care este anunțată ședință de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaște", a declarat președintele. Vineri, Iohannis a trimis partidelor programul consultărilor.

Programul consultărilor va fi următorul:

Joi, 11 aprilie 2019

Ora 15:00 - Partidul Național Liberal (PNL);

Ora 16:00 – Uniunea Salvați România (USR);

Ora 16:45 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);

Ora 17:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);

Ora 18:15 – Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Vineri, 12 aprilie 2019

Ora 11:00 - Partidul Social Democrat (PSD);

Ora 12:00 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE)

Fiecare delegație poate fi formată din maximum 5 persoane.

Conform președintelui, cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li șteargă efectele condamnărilor și, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanțe de urgență în domenii sensibile precum legislația penală și organizarea sistemului judiciar.

"Românii au arătat că nu acceptă corupția și furtul din banii publici! Cu atât mai mult, aceste fapte sunt inacceptabile atunci când ele sunt săvârșite chiar de cei aleși de ei, de cetățeni, ca să le apere interesele și banul public! Da! Toleranță zero față de fenomenul corupției prin interzicerea amnistiei și grațierii infracțiunilor din acest domeniu reprezintă calea cea mai bună, calea corectă, pentru continuarea luptei împotriva corupției, dar, în egală măsură, este și o garanție pentru asigurarea integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice! Ceea ce se întâmplă în actuala guvernare pesedistă este fără precedent! De mai bine de doi ani asistăm la un permanent asalt asupra justiției, purtat cu ordonanțe de urgență", a afirmat Iohannis.

În opinia sa, acest asalt al pesediștilor, a presupus întotdeauna evaluarea șanselor, pregătirea mijloacelor și căutarea momentului prielnic pentru a acționa, pervertind astfel și deturnând un mecanism constituțional pe care noi, societatea românească, trebuie să îl regândim.

"Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesați și-au mai dat o ordonanță de urgență și trăiește cu teamă fiecare zi în care este anunțată ședință de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaște. Întrucât ordonanțele își produc de îndată efectele, iar în materie penală chiar cu efect pentru trecut, și pot fi atacate direct la Curtea Constituțională numai de către Avocatul Poporului, este momentul ca cetățenii să decidă dacă nu cumva este necesar ca și alte autorități constituționale să aibă dreptul de a sesiza Curtea Constituțională pentru a stopa efectele ordonanțelor neconstituționale", a explicat președintele.

El s-a declarat convins că dacă CSM sau Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi avut posibilitatea să conteste ordonanțele la Curtea Constituțională, nu am fi ajuns în situația în care suntem acum!

"Modificările aduse de PSD legilor justiției au fost aspru și constant criticate și de instituțiile europene, iar adoptarea de noi ordonanțe în materie penală, care în realitate sunt amnistii mascate, va avea consecințe foarte grave asupra statutului României în Uniunea Europeană. Momentul critic în care ne găsim este rezultatul proastei guvernări pesediste. PSD legiferează netransparent, încălcând chiar regulile statului de drept. În aceste zile, sunt discuții și reacții în spațiul public cu privire la iminența unor noi ordonanțe de urgență care să modifice codurile penale. Pesediștii au atât de multe probleme penale încât se pare că sunt dispuși să riște chiar stabilitatea și viitorul României numai pentru a-și albi dosarele. N-ar fi de mirare ca mâine-poimâine să dea prin ordonanță de urgență că politicianul X este cinstit. Ar fi culmea!", a declarat Iohannis.

El a solicitat din nou Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanță de urgență în domeniul justiției și politicii penale

"Referendumul a intrat în linie dreaptă, orice astfel de act emis de Guvern ar fi ilegitim, împotriva spiritului Constituției și o sfidare la adresa românilor. Astăzi se impune, mai mult ca oricând, să ne reamintim un text din Constituție, pe care cei aflați la putere ar vrea să îl facă uitat. Este alineatul (2) al articolului (2) din Constituția României: nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Voința suverană a poporului se exprimă cel mai bine prin referendum! Dragi români, Vă aștept la referendum pe 26 mai!", a încheiat președintele Klaus Iohannis.


sursa romaniatv.net







Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4652 secunde