Raport admis de senatori. "Profesorii ar putea fi protejați juridic față de agresiunea elevilor"

253
Raport admis de senatori.

Articole de la același autor

Senatorii juriști și cei de la Comisia pentru învățământ au dat, ieri, raport comun de admitere propunerii legislative privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control din învățământul preuniversitar cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. 
Raportul cu amendamente admise urmează să fie dezbătut în Senat, for legislativ decizional în acest caz, cu propunere de adoptare.


Președintele Comisiei juridice, senatorul PSD Șerban Nicolae, inițiatorul acestui proiect, justifică demersul legislativ, adoptat tacit de Camera Deputaților, prin faptul că în sistemul național de învățământ se constată o lipsă de protecție juridică a cadrelor didactice față de hărțuirea și agresiunile venite din partea elevilor, părinților sau reprezentanților legali ai acestora. 
"Conform unui studiu efectuat în anii trecuți pentru Ministerul Educației, peste 70.000 de profesori români au fost cel puțin o dată jigniți, amenințați sau chiar loviți de către elevi sau părinți. Studiul a fost făcut în 1.200 de școli, cu un număr total de 586.000 de elevi. Dintre aceștia, 2.400 au recunoscut că și-au insultat sau înjurat profesorii, iar aproape 200 au mărturisit, unii dintre ei cu mândrie, că au bătut, cel puțin o dată, un cadru didactic", se arată în expunerea de motive. 


Raportul a fost adoptat cu un amendament propus de senatorul Liviu Pop, președintele Comisiei pentru învățământ, prin care se renunță la majorarea cu o treime, așa cum prevede forma adoptată de Camera Deputaților, a pedepselor prevăzute de lege pentru amenințări, loviri sau alte violențe cauzatoare de moarte sau omor, în cazul categoriei de personal din învățământul preuniversitar prevăzut în proiect.


De asemenea, la majorarea pedepsei cu o treime se renunță și în cazul săvârșirii unei infracțiuni împotriva unei cadru didactic ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, dar și în situația în care faptele comise vizează un membru de familie al persoanei care ocupă una din funcțiile menționate în învățământul preuniversitar. 


Un alt amendament admis prevede că "în cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul menționat, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, se bucură de prezumție relativă de veridicitate, până la proba contrară". 
Totodată, personalul din învățământul preuniversitar, la care face referire propunerea legislativă, este obligat să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4508 secunde