PSD, exclus de la negocierile pentru susținerea noului guvern liberal

178
PSD, exclus de la negocierile pentru susținerea noului guvern liberal - dddd-1583152022.jpg
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii vor discuta cu formațiunile politice, cu excepția PSD, pentru a încerca să formeze o majoritate, potrivit Agerpres. "Vom discuta cu formațiunile politice, cu grupurile parlamentare pentru a încerca să formăm o majoritate. (...) Încă suntem sub incidența unor acorduri politice pe care le-am semnat cu formațiunile politice și cu grupurile parlamentare pe care noi le-am respectat și le respectăm", a spus Orban, precizând că discuțiile nu vor fi purtate și cu PSD.

El a arătat că singurul acord politic care nu a fost respectat a fost cel cu UDMR, legat de faptul că legea privind alegerea primarilor în două tururi a fost adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului. "Cu orice ocazie în care ne vom putea exprima și vom putea participa la o decizie care să statueze alegerea primarilor în două tururi o vom folosi și vom fi pentru alegerea primarilor în două tururi", a mai spus Orban.

Întrebat dacă există posibilitatea ca un viitor guvern liberal să vină cu o OUG privind alegerea primarilor în două tururi, el a răspuns: "Și cu altele", fără a preciza exact despre ce acte normative ar fi vorba. El a mai arătat că la votul de învestitură a Guvernului Cîțu, parlamentarii liberali vor fi prezenți la ședința de plen.

"Parlamentarii PNL vor face ceea ce este mai bine pentru țară, vor acționa în cadrul constituțional și alături de noi sunt implicați în încercarea de a forma o majoritate parlamentară. Parlamentarii PNL vor fi prezenți și cred că acest lucru este normal pentru toți parlamentarii, indiferent din ce formațiune politică fac parte", a adăugat Orban.

Negocierile PNL cu formațiunile parlamentare ar urma să aibă loc luni și marți, potrivit unor surse liberale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5129 secunde