Proiect ajuns la final. Străzile din orașul Techirghiol, reabilitate cu fonduri europene

959
4
Orașul Techirghiol va fi condus, în următorii patru ani, de liberalul Iulian Soceanu, cel care a câștigat încrederea cetățenilor la alegerile din 5 iunie, reușind să obțină mandatul de primar cu 59,88% din voturile valabil exprimate.

În cursul zilei de ieri, primarul Iulian Soceanu a participat, alături de Marius Jifcu, managerul responsabil, la finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte pentru locuitori. Concret, este vorba despre modernizarea a 21 de străzi din oraș, proiect care a fost realizat, inițial, cu fonduri europene, iar ulterior, cu bani de la bugetul local. Practic, în cadrul programului au fost reabilitate 21 de străzi, dar au fost amenajate și trotuare, marcaje și indi-catoare rutiere.

"Este un proiect care va aduce un plus important localității noastre. El a început în anul 2012. În octombrie, când am ajuns pe funcția de viceprimar cu atribuții de primar interimar, acest proiect era în implementare de 40%, dar astăzi ne bucurăm ca el să fie finalizat. Proiectul a fost implementat cu cheltuieli eligibile totale în valoare de 2.662.938,05 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Re-gională este de 2.183.337,48 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 479.600,57 lei, iar cofinanțarea eligibilă a beneficiarului este de 53.258,76 lei", a spus primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu.

El a mai adăugat că străzile reabilitate sunt Ecaterina Varga tronsonul 1, Bulevar-dul 9 Mai, strada Oltului, strada Ecaterina Varga tronson 2, strada Alba Iulia, strada Zânelor, strada Bu-covinei, strada Banu Mărăcine, strada Florilor, strada Avram Iancu, strada Horațiu, strada Mircea Vodă, strada Crișana, strada Aleea Argeșului, strada Dr. Ioan Dona, strada Pictor Ion Andreescu, strada Mărăști, strada Costache Negri, strada Ecaterina Varga tronson 3, strada C. Mușa și Bulevardul Victoriei.

La rândul lui, managerul de proiect Marius Jifcu a spus că lucrurile nu se vor opri aici, deoarece administrația locală intenționează să profite de programele europene și astfel să atragă fonduri și pentru reabilitarea altor 12 străzi din oraș.

"Le mulțumim cetățenilor că au suportat deranjul care, în loc să dureze un an, a durat trei ani, întârzieri datorate altor lucrări de canalizare. Pe de altă parte, așteptăm noile axe pentru a depune un alt proiect privind reabilitarea altor 12 străzi din oraș. Fiind stațiune, este normal să avem străzi reabilitate, trotuare și spații verzi", a spus managerul de proiect Marius Jifcu.

Pe de altă parte, noul edil a spus că, pentru început, dorește să treacă cu bine de sezonul estival, după care va demara procedurile de depunere a mai multor proiecte europene. 

Comentează știrea

mihai
1 iulie 2016
asfaltare

Pe str BANU MARACINE asfaltata pe vremea vechiului edil nu afost turnat decat 5 cm .de asfalt.Cat credeti ca va rezista si oare cine a facut receptia acestei lucrari , multumesc.

zMmQjGPh
8 decembrie 2016
QeqfdKutwHe

uV2Dfm vkirsfillpvy, [url=http://syxftatnwvhr.com/]syxftatnwvhr[/url], [link=http://msmujcufdoyi.com/]msmujcufdoyi[/link], http://rqzahveaknto.com/

StewartPesty
28 iunie 2017
jw6g61d6

wh0cd984147 wellbutrin xl Arimidex Price propranolol sale albuterol resources

StewartPesty
24 iulie 2017
i6j1bvib

wh0cd984147 provera no rx Buy Vermox effexor pills accutane from canada Online Levitra

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8043 secunde