Primarul Dorinela Irimia: „Dorim să acordăm burse copiilor care merg la facultate“

de Carmen MOCANU Miercuri, 15 Iulie 2020 849
Consiliul Local al Comunei Saraiu și primarul Dorinela Irimia au inițiat, în urmă cu ceva timp, un proiect de hotărâre privind acordarea unor burse sociale, de studiu și de merit pentru copiii din „familia Saraiu”.

Astfel, bursa socială are o valoare de 60 de lei/lună, cea de studiu este de 70 lei/lună, iar bursa de merit are o valoare de 80 de lei/lună.

În acest context, șefa administrației locale din comuna Saraiu a anunțat că dorește ca elevii care termină liceul și vor să urmeze cursurile unor facultăți să fie încurajați și ajutați. Mai exact, ca și aceștia să primească burse.

„În calitate de primar, doresc inițierea altui proiect de hotărâre prin care să acordăm burse copiilor din comună să meargă la facultate. Toți studenții cu medii mai mari de 7.00 vor fi recompensați în fiecare semestru. Sperăm ca, prin intermediul burselor, să-i stimuleze să învețe și mai mult. În funcție de posibilitățile bugetului local, valoarea burselor va fi majorată periodic. Proiecte privind susținerea educației îi vizează și pe elevii de gimnaziu. Pentru a stimula competiția în rândul elevilor din comună, în calitate de primar voi pregăti un concurs de matematică în care să fie antrenați elevi din mai multe comune, cei mai buni urmând a fi premiați din fondurile bugetului local“, a spus primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei