La Techirghiol

Primarul Adrian Stan are doar doi contracandidați

492
Primarul Adrian Stan are doar doi contracandidați - adrianstan2primartechirghiol-1336071617.jpg
Cunoscut ca unul dintre cei mai destoinici primari din județul Constanța, edilul localității Techirghiol, Adrian Stan, dorește să continue activitatea în administrația locală. Drept urmare, el și-a înregistrat candidatura pentru un nou mandat.
Din câte se pare, lupta nu va fi foarte dificilă deoarece, comparativ cu alte orașe din județ, la Techirghiol există doar trei candidați pentru fotoliul de primar. Așadar, pe lângă candidatura lui Adrian Stan, care va merge la aceste alegeri din partea USL, membrii Biroului Electoral de Circumscripție au mai înregistrat două candidaturi. Este vorba despre perdantul Florea Constandin, de la PDL, care în urmă cu patru ani a pierdut alegerile pentru Primăria Techirghiol în fața actualului edil, și Dănuț Dumitru Pucichi, care candidează din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD).
Primarul Adrian Stan a declarat că își dorește un nou mandat, deoarece instituția pe care o reprezintă mai are în desfășurare șase proiecte europene, iar un altul se află la această dată în licitație publică.
"Ne-am propus ca, la sfârșitul celor zece proiecte în cuantum de zece milioane de euro, localitatea să aibă un alt aspect și să fie din ce în ce mai atractivă", a spus edilul Adrian Stan.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 20 Martie 2012
Stire din Politică-Administrație : Cine vrea la Primăria Techirghiol
Pagina a fost generata in 0.4301 secunde