Primăria Năvodari reconstruiește Școala nr.3 cu fonduri europene

267
Primăria Năvodari reconstruiește Școala nr.3 cu fonduri europene - navodari-1594228514.jpg

Articole de la același autor

Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a semnat, ieri, contractul de finanțare pentru proiectul "Extindere și amenajare Școala nr. 3 Năvodari", în valoare de 19,7 milioane lei (peste 4 milioane euro) – fonduri europene.

Drept urmare, 20 de săli de clasă, opt laboratoare, sală de sport, bibliotecă, sală de ceremonii, terenuri de sport exterioare, spații verzi, toate acestea se vor construi de la zero și vor face din Școala nr.3 din Năvodari un etalon al condițiilor în educație.

"Este o veste extraordinară pentru orașul Năvodari. Școala nr. 3 va fi reconstruită de la zero cu fonduri europene. Am semnat contractul de finanțare în valoare de patru milioane de euro, care ne va permite să construim la Năvodari una dintre cele mai moderne și bine dotate unități de învățământ din județul Constanța", a declarat primarul Florin Chelaru.

El a mai precizat că Primăria Orașului Năvodari va demara în perioada următoare procedura pentru scoaterea la licitație a lucrărilor de proiectare și execuție astfel încât să înceapă cât mai repede lucrările de construire a școlii.

Valoarea totală a proiectului depășește 19,7 milioane de lei (inclusiv TVA), aproximativ 4,28 milioane euro, iar contribuția Primăriei Orașului Năvodari este de aproximativ 2% din cheltuielile eligibile. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9017 secunde