Primăria a transformat locul de joacă din Portul Tomis în zonă de agrement

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 21 Mai 2020 227
Reprezentanții administrației publice locale din Constanța au transmis, ieri, că locul de joacă din Portul Tomis a fost transformat în zonă de agrement. După ce în toamna anului trecut locul de joacă din Portul Tomis a fost dotat cu echipamente noi, moderne, în această primăvară spațiul destinat celor mici a fost extins, suprafața acestuia fiind dublată. Muncitorii au nivelat terenul, au împrejmuit cu borduri spațiul în așa fel încât, la finalizarea tuturor lucrărilor, să fie asigurate toate condițiile pentru siguranța celor mici. De curând, spațiul extins a fost dotat și cu elementele de joacă noi, cum ar fi leagăne, jocuri pe arc, căsuță și cățărători, la standarde europene, iar de jur împrejurul locului de joacă a fost montat un gard frumos colorat.

„Ultima etapă a amenajării va consta în turnarea unui covor de cauciuc antitraumă, multistrat pentru siguranța prichindeilor. De asemenea, întreaga zonă va fi transformată într-una de agrement. Va fi amenajat spațiul verde rămas cu gazon, flori, arbori și arbuști, vor fi montate băncuțe de odihnă și coșuri de gunoi”, explică reprezentanții Primăriei Constanța.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei