Președintele Klaus Iohannis: "Guvernul PSD ar fi trebuit să plece demult"

217
Președintele Klaus Iohannis:

Articole de la același autor

PSD este specialist în a tărăgăna lucrurile, iar Guvernul PSD ar fi trebuit să plece demult, a afirmat, ieri, președintele Klaus Iohannis, care a reproșat actualei puteri faptul că nu a luat măsurile necesare astfel încât cazuri precum cel de la Caracal să fie tratate cu mai multă operativitate.


"În urmă cu câteva săptămâni, tragedia cumplită de la Caracal ne-a arătat cât de multe și de profunde sunt disfuncționalitățile din interiorul unor instituții ale statului. Incompetența, lipsa unor proceduri clare, corupția, indiferența, toate acestea au dus la un deznodământ cutremurător: incapacitatea statului de a salva viețile propriilor cetățeni. Am cerut Guvernului ca până la finalul lunii august să adopte o serie de măsuri astfel încât, în situații precum cea de la Caracal, să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. Am și indicat Guvernului în ședința CSAT din 30 iulie ce măsuri esențiale ar trebui luate cu prioritate. PSD, preocupat însă de soluționarea crizelor interne, continuă să ignore rezolvarea urgențelor care sunt importante pentru cetățeni și care au un impact direct asupra vieții și siguranței lor de zi cu zi", a declarat președintele, la Palatul Cotroceni.


Șeful statului a reproșat PSD și faptul că "întârzie nepermis" și modificările legislative necesare pentru ca situații precum cea de la Caracal să fie tratate cu mai multă operativitate.


Klaus Iohannis a declarat, de asemenea, că social-democrații "refuză să facă pașii necesari pentru a corecta gravele carențe create prin propriile lor decizii" în ultimii ani. În acest sens, el a atras atenția asupra faptului că legea recursului compensatoriu nu a fost abrogată, deși a generat numeroase efecte negative.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5133 secunde