PNȚCD a crescut în sondaje. Maria Stavrositu reactivează vechi membri din Constanța

859
8
PNȚCD a crescut în sondaje. Maria Stavrositu reactivează vechi membri din Constanța - pntcd06n-1393179074.jpg

Articole de la același autor

Fostul Avocat al Poporului, actualmente vicepreședinte PNȚCD, Gheorghe Iancu, a vizitat, ieri, filiala țărăniștilor constănțeni, ocazie cu care președintele PNȚCD Constanța, Maria Stavrositu, a organizat o conferință de presă la sediul partidului de la malul mării. Pe lângă ziariști, la întâlnire au fost prezenți membri, dar și simpatizanți ai partidului. 


În cadrul evenimentului, s-a vorbit despre actuala situație guvernamentală, evoluția PNȚCD, dar și despre revizuirea Constituției. 
"România a ajuns o țară neguvernată, iar Crin Antonescu face efortul de a scăpa de responsabilitatea guvernării dezastruoase. Să nu uităm că Antonescu a fost inițiatorul desființării unor instituții cum ar fi Curtea Constituțională, DNA și ANI. Totodată, Crin Antonescu este cel mai responsabil că a deturnat PNL de la o politică de dreapta la una de stânga. În acest context, PNȚCD condamnă crasa iresponsabilitate de care dau dovadă cei de la USL, deoarece aruncă țara în aer", a spus Maria Stavrositu, președintele PNȚCD Constanța și, totodată, vicepreședinte la nivel național.
 
Ea a mai adăugat că, în tot acest timp, PNȚCD se reconstruiește venind în fața românilor pe valori naționale. 
"Biroul Politic al PNȚCD Constanța a început, de ceva timp, întâlnirile cu membrii sau simpatizanții din județ. Am fost la Medgidia, la Cernavodă, la Hârșova, Corbu și Târgușor. Pentru săptămâna viitoare, avem programate întâlniri cu filialele din sudul județului. În cadrul întâlnirilor discutăm, în principal, despre strategia cu privire la alegerile europarlamentare. Am atras în PNȚCD și oameni noi, iar pe alții care erau în partid, dar nu mai activau, i-am convins că este timpul să ne apucăm de treabă pentru ca PNȚCD să renască, deoarece în 2016 va fi o voce care va influența politica și guvernarea în România", a mai spus Maria Stavrositu. 
La rândul lui, vicepreședintele Gheorghe Iancu a declarat că se intenționează dezvoltarea partidului pe termen lung, fiind posibil să se înființeze filiale chiar și în străinătate. 


"PNȚCD nu mai este ce era în urmă cu puțin timp. Potrivit ultimului sondaj efectuat de GSS 2000, PNȚCD a ajuns la 4% din 1,5 % cât avea în urmă cu ceva timp. Avem cam cinci județe care șchioapătă, dar nu știu dacă există partid care să nu aibă probleme în anumite județe. Totodată, din sondaj a reieșit că PNȚCD are 22% intenție de vot. Am dat un semnal și pentru foștii țărăniști, dar și pentru cei care nu se mai regăsesc în alte partide. La Constanța, am mulți prieteni, unii dintre ei potenți financiar. Poate, cunoscându-mă pe mine, la un moment dat, se vor înscrie sau vor susține PNȚCD. Vom vedea ce va fi. Deocamdată ne-am propus să obținem 5% la alegerile europarlamentare", a declarat Gheorghe Iancu. 


În altă ordine de idei, ca fost Avocat al Poporului, dar și prin prisma faptului că este profesor universitar doctor în drept consti-tuțional, Gheorghe Iancu a declarat că, în raportul de revizuire a Constituției, din cele 155 de articole, 91 conțin observații ale Curții Constituționale. Iancu a criticat dur modul în care se încearcă revizuirea Legii fundamentale a statului și a susținut că nu i s-a adus la cunoștință nici până acum textul de lege pe care l-a încălcat și care a dus la revocarea sa din funcția de Avocat al Poporului de către USL. 


Comentează știrea

admirator
24 februarie 2014
Doamne, ajuta!

Sa vedem..............

PMP
24 februarie 2014
Doar makedoni !

Doar makedoni mai vin la PNTCD......

maya
24 februarie 2014
visul tau..

reactivezi fostii membri pana te vezi europarlamentar! ai fost activa pentru acelasi lucru in PDL,PPDD,etc dar ai esuat! Pe cine crezi ca prostesti?Ai uitat ce socoteli iti faceai ??

taranistul
24 februarie 2014
realizari

Se adevereste inca o data zicala : pe ce pune mana o femeie , creste si se intareste

RUSINE!
24 februarie 2014
tupeu

Femeia asta are un tupeu fara margini! nu are pic de rusine,nu clipeste o secunda ,o diabolica avida de putere. pe ce a pus mana,A ars !

MIELUTU
24 februarie 2014
IASO, STAVROS!

DE UNDE A MAI APARUT PARASUT, CA IMI ERA DOR DE EA. DAR PARCA ERA LA PDL? S-A DUS COBANITA LA PARTIDUL "LU" MACHEDONII, DAR NU CRED CA O SA FACA MAI MULT CA ALATURI.OARE NU PRICEPE CA STEAUA EI A APUS INAINTE SA RASARA? SARACA FATA.......

vio
24 februarie 2014
alo opc,alo dsv,alo dir. sanitara!

la noi in cta ,profi si kaufland vand lapte stricat proxi si profi sau lapte toxic din ungaria(kaufland)..iar dobre si fiii sunt cunoscuti pt produsele lor de panficatie si patiserie toxice si pline de e uri ..alooo dsv, aloo directia sanitara ,alo opc!

CONSTANTIN
25 februarie 2014
CRESTERE SPECTACACULOASA

PERSONAL AM FACUT UN SONDAJ DE OPINIE SI AM CONSTATAT CA PNT CD A CRESCUT DE LA 0,2 % LA 0,3 % . IN ACEST RITM SIGUR O SA CASTIGE ALEGERILE PESTE 100 ANI !.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4271 secunde