PNL cere audierea conducerii BNR în Parlament pe tema francului elvețian

79
PNL cere audierea conducerii BNR în Parlament pe tema francului elvețian - pnlcere-1421396378.jpg

Articole de la același autor

Evoluția francului elvețian riscă să arunce debitorii cei mai vulnerabili în stradă, atrage atenția, într-un comunicat, prim-vicepreședintele PNL Andreea Paul, care anunță că liberalii cer audierea conducerii BNR la Comisia de Buget, Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților.


"Situația financiară a numeroși români, care au contractat credite în franci elvețieni, este grav amenințată după ce Banca Naționala de la Berna a decis să renunțe la plafonul cursului de schimb al monedei elvețiene. La București, decizia a urcat imediat cursul oficial al francului elvețian până la nivelul record de 4,32 lei, în creștere cu 15% față de ziua precedentă, 14 ianuarie 2014. Concret, la o rată de 100 de franci elvețieni, de pildă, românul se vede nevoit să scoată din buzunar cu aproape 60 de lei mai mult de pe o zi pe alta, echivalentul a 60 de pâini sau a peste 11 litri de benzină, în urma unei mișcări pur artificiale a cursului de schimb", spune Andreea Paul.


"Consider că situația impune un răspuns urgent, pentru că evoluția francului riscă să arunce debitorii cei mai vulnerabili în stradă. Conform datelor BNR, peste 4% din ratele românilor sunt exprimate în franci elvețieni, în timp ce rata creditelor neperformante totale este de 15%. În această situație, cer audierea urgentă a reprezentanților BNR și a guvernatorului Mugur Isărescu în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci a Camerei Deputaților, pentru un punct de vedere și soluții concrete în sprijinul românilor afectați, în concordanță cu regulile europene și cu un sistem bancar sănătos", adaugă prim-vicepreședintele PNL.
În comunicatul citat, Andreea Paul reia o serie de întrebări adresate în scris conducerii BNR, în urmă cu mai bine de un an:
"1. La ce sumă se ridică valoarea totală a creditelor în franci elvețieni ale populației?
2. Care este valoarea restanțelor pentru creditele în franci elvețieni și cât reprezintă aceasta din valoarea totală a creditelor neperformante?
3. Care sunt modalitățile luate în calcul de BNR pentru a-i proteja pe debitorii români care au credite în franci elvețieni de mișcările artificiale și brutale ale cursului?"


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 16 Ianuarie 2015
Stire din Life and Style : Amor fără obligații
Pagina a fost generata in 0.3934 secunde