Petre Daea: "În afară de om, tot ce se mișcă e în agricultură"

279
Petre Daea:
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a prezentat, marți, pentru un bilanț, în fața Comisiilor reunite de Agricultură ale Parlamentului. Și de data aceasta, ministrul a reușit să stârnească zâmbete cu declarațiile sale.


"În afară de om, tot ce se mișcă e în agricultură. De la insectă până la vacă, de la râmă până la porc și de la orice altă specie până la... o altă specie... în... Exact, de la orice buruiană până la orice plantă. Și... această complexitate te obligă de multe ori să lași la o parte probleme în prezentare, probleme care suscită interes, motiv pentru care v-aș ruga să-mi îngăduiți să mă completeze colegii și apoi vă stau la dispoziție cu orice întrebare și stăm aici cât doriți dumneavoastră pentru a vă răspunde la întrebările pe care le veți pune, în așa fel încât să socotim că astăzi am venit la un bilanț în fața comisiilor de specialitate, pentru a spune ce-am făcut și respectând atributul dumneavoastră constituțional de control pe care toți trebuie să-l respectăm, iar în ceea ce mă privește mă simt onorat să mă adresez dumneavoastră astăzi", le-a spus Daea parlamentarilor din Comisiile de Agricultură.

"Consider că aceste rezultate ale țării adună și munca fermierilor și a celor care fac legi și a celor care se ocupă de implementarea lor. Pentru a da speranța că suntem pe un drum bun, v-aș putea spune că acordarea subvențiilor în primele zile imediat dupa 16 octombrie a dat posibilitatea ca în România 82% din suprafața de grâu să fie semănată în miezul epocii optime", a mai spus Daea.

Într-o notă mai serioasă, ministrul a comunicat aleșilor că toți fermierii din România și-au primit la timp subvențiile în acest an, pentru prima dată. Este vorba de plăți de 2,76 miliarde de euro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4421 secunde