Municipiul Constanța, înfrățit cu privincia Solidaridad din Mexic

217
Municipiul Constanța, înfrățit cu privincia Solidaridad din Mexic - municipiulconstanta-1571090224.jpg

Articole de la același autor

O delegație a municipiului Constanța va participa, la sfârșitul acestei săptămâni, în Mexic, la o reuniune internațională ce îi va aduce față în față pe reprezentanți ai mai multor destinații turistice de pe glob. Constănțenii vor prezenta, cu acest prilej, oferta turistică a municipiului și stațiunii Mamaia.


"Sunt multe localități, orașe, destinații importante de pe glob care își doresc să se înfrățească cu municipiul Constanța. Una dintre acestea este noua stea a turismului mondial, Playa del Carmen. Este noul Acapulco, destinația turistică la modă pentru americani. Recent, am primit o solicitare de înfrățire din partea primarului provinciei Solidaridad, din Statele Unite Mexicane. Această destinație turistică ce este deja înfrățită cu Miami și recent ne-am înfrățit și cu Fort Lauderdale, astfel că putem considera că închidem un triunghi de cooperare ce vine să așeze Mamaia - această destinație turistică binecunoscută nu doar la nivel național, alături de Playa del Carmen și de Miami", a explicat primarul Decebal Făgădău.


Potrivit acestuia, rezultatul prezentei cooperări vine după ce Constanța a participat la Forumul de securitate pentru Marea Neagră și zona Balcanilor, dar și după ce "acordul cu asistență tehnică cu Banca Mondială a devenit un model pentru alte orașe, nu doar din România".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5435 secunde