Moțiunea de cenzură, depusă la Parlament. "Guvernul Orban trebuie demis de urgență"

233
Moțiunea de cenzură, depusă la Parlament.
Guvernul Orban trebuie demis de urgență atât pentru că schimbarea sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, cât și pentru că adoptarea acestor modificări s-a făcut în mod unilateral, fără consultare și dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere, se arată în textul moțiunii de cenzură intitulate "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democrației românești", depusă, ieri, la Parlament. 


Inițiatorii au transmis că moțiunea este semnată de 208 parlamentari de la PSD și UDMR. 


"Guvernul Orban trebuie demis de urgență nu doar pentru că această măsură de modificare a sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, dar - mai ales! - pentru că adoptarea acestor modificări se face în mod unilateral, fără consultare și dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere. Standardele europene electorale au fost stipulate exact pentru combaterea unor astfel de tentații ale partidelor de a schimba regulile în timpul jocului și de a-și crea astfel un avantaj în competiția electorală", susțin inițiatorii demersului antiguvernamental. 


Potrivit documentului, prin moțiunea de cenzură se sancționează încălcarea gravă a standardelor electorale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3149 secunde