Ministrul Educației, luat la întrebări de senatorul Ștefan Mihu. "Ce strategie aveți?"

928
Ministrul Educației, luat la întrebări de senatorul Ștefan Mihu.

Articole de la același autor

Senatorul constănțean Ștefan Mihu a adresat ministrului Educației și Cercetării o interpelare privind incertitudinile grave din procesul de învățământ românesc. Acesta punctează necesitatea unei strategii a ministerului de resort pentru o bună organizare și desfășurare a examenelor.

"De câteva luni bune, învățământul românesc încearcă să supraviețuiască gravelor perturbații provocate de pandemia de coronavirus. Desigur, peste tot în lume există dificultăți de acest fel, ceea ce este de înțeles și, până la un punct, inevitabil. Ceea ce este, însă, mai greu de acceptat este încetineala cronică, aș zice maladivă, pentru a folosi un termen de sezon, cu care Ministerul Educației și Cercetării înțelege și «știe» să identifice soluții viabile în acest domeniu fundamental – am numit procesul de învățământ - pentru formarea tinerelor generații și, în ultima instanță, pentru viitorul țării ! Am să mă refer aici, în primul rând, la întârzierea cu care, abia în cursul zilei de astăzi, adică doar cu câteva zile înainte de începerea propriu-zisă a examenului de Bacalaureat, Ministerul Educației și Cercetării a catadicsit să precizeze calendarul de organizare și desfășurare, pentru anul în curs, a probelor la acest examen, moment crucial în viața oricărui elev", a punctat senatorul Ștefan Mihu.

El a mai adăugat că, dincolo de lentoarea furnizării unor informații minimale legate de calendarul probelor de Bacalaureat, MEC ar trebui să-și concentreze eforturile, în consultări cu specialiștii epidemiologi și pe ideea identificării, cât mai curând posibil de soluții concrete și pe deplin viabile referitoare la asigurarea securității sanitare a elevilor, inclusiv atunci când se pune problema ca aceștia să stea într-un spațiu închis, timp de mai multe ore, în condiții de stres și presiune emoțională cu totul deosebite.

"O altă chestiune deosebit de sensibilă pentru învățământul românesc suscitată de criza epidemiologică - mai ales în perspectiva nedorită în care pandemia de coronavirus ar putea să revină, din păcate, în cursul anului școlar viitor sau în situația în care ne vom confrunta cu alte crize similare - se referă la strategia avută în vedere de Ministerul Educației și Cercetării privind pregătirea unor soluții rapide de extindere relevantă a formelor de învățământ online în țara noastră, cu accent pe dotarea corespunzătoare în plan logistic și de infrastructură, pe dimensiunea IT, a mediului rural și, în general, a zonelor defavorizate", a mai spus parlamentarul constănțean.

Față de cele de mai sus, senatorul Ștefan Mihu a solicitat ministrului Educației să prezinte strategia avută în vedere, mai exact, măsurile concrete propuse pentru rezolvarea aspectelor semnalate. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2643 secunde