Klaus Iohannis: "Nu accept o dezbatere cu Dăncilă"

357
Klaus Iohannis:

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis a organizat, ieri seară, o conferință de presă transmisă în direct la toate televiziunile. Printre altele, el a declarat că marțea viitoare va participa la o dezbatere la care vor fi invitați politologi, formatori de opinie și jurnaliști.
"Înțeleg perfect nevoia, dorința de a avea o dezbatere reală, așezată, cu candidații din turul doi. Cum nu accept însă această dezbatere cu doamna Dăncilă de la PSD voi organiza eu, împreună cu echipa mea, o dezbatere așezată săptămâna viitoare, marți seara, la care vor fi invitați să dezbată împreună cu mine mandatul pe care l-am încheiat, planul pentru mandatul pe care sper că îl obțin în continuare politologi, formatori de opinie, jurnaliști. Va fi o discuție deschisă, așezată, care cu siguranță va fi pe placul românilor", a spus șeful statului, într-o conferință de presă organizată la sediul PNL.


El a motivat de ce nu acceptă să participe la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, contracandidatul său la prezidențiale.
"Doamna Dăncilă a fost o persoană foarte activă în a guverna împotriva românilor. Este reprezentanta unui partid antidemocratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor și acum, în campanie electorală, mimează candidatul democrat și se așteaptă să fie tratată cu mare respect de toată lumea ca și cum până acum ar fi apărat democrația românească și pe români. Nu accept o dezbatere cu o astfel de persoană care reprezintă tot ce e mai rău în politica ultimilor ani din România. Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD din ultimii ani acceptând o dezbatere cu candidata acestui PSD", a  explicat  Klaus Iohannis, la Digi24.


Ce a spus Iohannis despre casele lui


Printre altele, președintele Klaus Iohannis a susținut că liderul PSD, Viorica Dăncilă, este "prost informată" în chestiunea caselor lui, șeful statului afirmând că nu are nicio problemă nici în civil, nici în penal.


"Nu este nicio vulnerabilitate, însă doamna Dăncilă este prost informată. Nu știu cine o informează pe doamna Dăncilă. Eu nu am nicio problemă, nici în civil, nici în penal. Nu sunt șase sunt cinci case. Între timp, încă una a fost eliminată. Această chestiune, problemă, a apărut când am apărut eu în politică, în anul 2000. Atunci mi-a fost creată de PSD ca să fie folosită de PSD în campania electorală. Vă dați seama câtă inventivitate la PSD! Din anul 2000, în fiecare campanie cu asta au ieșit. Cred că lumea s-a lămurit între timp", a spus Iohannis, în cadrul conferinței.
El a precizat că a cumpărat aceste case "legal și cinstit".


"Eu nu-mi reproșez nimic. Sunt un om cinstit. Le-am cumpărat într-un mod absolut legal și cinstit, iar acele chestiuni care s-au dezbătut în justiție sunt chestiuni de procese civile și am auzit, parcă zicea doamna Dăncilă ceva, că aș fi și eu un fel de penal. Nu am avut niciodată un dosar penal în sensul să fiu cercetat penal nici pentru asta, nici pentru altele. Că cineva a scris o plângere către Parchet, ei trebuie să o pună într-o mapă și să scrie ceva este adevărat. Nu mă tem absolut deloc. Nu am absolut nimic de ascuns. Lucrurile sunt relativ clare și nu cred că trebuie să le reluăm în detaliu. Ele s-au dezbătut în 2000, 2004, 2008, 2012, 2014. Cred că este suficient", a declarat Klaus Iohannis.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3802 secunde