Este oficial. Plata locului de parcare în parcările publice din Constanța, aprobată în ședință de Consiliu Local

9741
Este oficial. Plata locului de parcare în parcările publice din Constanța, aprobată în ședință de Consiliu Local - biletparcareplataprinsmssalaspor-1596108098.jpg

Articole de la același autor

Consilierii locali au votat, în urmă cu puțin timp, o nouă hotărâre prin care sunt stabilite amenzile pentru neplata parcării în parcările publice din municipiul Constanța. Astfel, cu 17 voturi pentru și nouă voturi împotrivă, a fost adoptată Hotărârea privind stabilirea și sancționarea contravențiilor cu privre la utilizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Constanța. 


Conform acesteia, constituie contravenție utilizarea unui loc de parcare fără achitarea taxei sau tarifului corespunzător stabilite de către Consiliul Local, punerea utilizatorului de drept a unui loc de parcare în imposibilitatea de a-l folosi, precum și ocuparea unui loc de parcare destinat parcării sau încărcării autovehiculelor electrice ori hybrid plug-in, cu un alt tip de autovehicul.


Contravențiile prevăzute sunt amendă de la 200 la 600 de lei, pentru neplata parcării și ocuparea unui loc deja atribuit, și amendă de la 200 la 400 de lei pentru ocuparea unui loc destinat încărcării mașinilor electrice sau hybrid.


Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor vor fi realizate de către polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală a Primăriei Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.655 secunde