Potrivit primarului Constantin Micu,

Dizolvarea Consiliului Local Tuzla e de domeniul trecutului

986
În pofida faptului că, în luna noiembrie, după primul tur de scrutin al prezidențialelor, primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, declara că este decis ca ulterior turului doi al cursei pentru Cotroceni să dizolve Consiliul Local același gospodar-șef a precizat recent: "S-au liniștit apele. Băieții (n.r. - consilierii locali) au înțeles că trebuie să facem treabă". "Băieții" sunt aleșii locali din Tuzla, reprezentanți ai PD-L, PNL, PNG, aceiași pe care primarul Micu îi numea, nu demult, "derbedei". Întrebat despre motivele care au condus la această schimbare radicală de atitudine vizavi de Consiliul Local și posibila sa dizolvare cu care amenința constant, gospodarul șef social-democrat a declarat:
"S-au stins toate conflictele. Iar faptul că avem un nou viceprimar, care nu este liberalul Marian Sărăcilă, m-a determinat să nu mai merg în instanță să cer dizolvarea". Reamintim că noul viceprimar din Tuzla este penegistul Taner Reșit, ales în ședința extraordinară de CL din 28 decembrie.
În altă ordine de idei, consilierii locali ai comunei constănțene s-au reunit deja într-o ședință ordinară în 2010, eveniment care a avut loc în cursul săptămânii trecute. Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat, susține primarul Micu, opt proiecte de hotărâre. Printre ele s-au regăsit și unele care nu au întrunit voturile necesare pentru a fi adoptate. Este vorba, mai exact, așa cum reiese din declarațiile consilierului PD-L Constantin Dina, de proiectul referitor la un schimb de terenuri între CL Tuzla și Dumitru Stan, cetățean a cărui baracă din lemn a fost dărâmată pentru a permite amenajarea sensului giratoriu din localitate. Dina a explicat că o parte dintre consilierii locali se vor opune în continuare acestui proiect (care a mai fost inclus și în convocatoare ședințelor din mai, iunie, august și octombrie) pe motiv că el ridică o serie de probleme. Concret, "proiectul de hotărâre inițiat de primar presupune ca ulterior schimbului de terenuri administrația locală să-i ridice acestui Dumitru Stan o casă în locul barăcii din lemn, ori această baracă a fost demolată fără aprobarea Consiliului Local, acesta din urmă trebuia să fie de acord în prealabil cu un raport de evaluare a barăcii, înainte ca ea să fie dărâmată", a menționat pedelistul Constantin Dina. El a adăugat că aleșii locali vor vota doar acele proiecte care vin în interesul locuitorilor comunei.
Cu toate acestea, apele par să se fi liniștit în CL Tuzla, cel puțin pentru moment. "Atmosfera e mai bună. Momentan. Nu știm ce va fi pe viitor", a conchis Dina, nu însă înainte de a afirma, și el, că nimeni nu mai are vreun gând de dizolvare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3345 secunde