Deputatul Mircea Dobre: „Este nevoie de o nouă șosea de centură a Constanței“

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 01 August 2020 2360
Președintele Organizației Județene a Pro România Constanța, deputatul Mircea Dobre, care este și candidat al formațiunii politice pentru funcția de primar la Constanța, a atras atenția, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că locuitorii, dezvoltatorii și investitorii s-au săturat de disputele care au loc frecvent atunci când vine vorba despre situația urbanistică.

„Ne-am săturat să vedem că administrația locală nu face nimic pentru rezolvarea acestui conflict. Conexiunea între zonele în care se produc aglomerații trebuia să se facă de foarte mult timp, astfel încât să se poată circula civilizat în Municipiul Constanța, iar locurile de parcare ar fi fost mult mai eficiente dacă ar fi fost construite, nu doar desenate. În plus, este nevoie de o nouă șosea de centură a Constanței“, a spus Mircea Dobre.

În acest context, el a explicat că Pro România Constanța propune câteva proiecte de implementat într-un termen cât mai scurt.

„Avem în vedere conexiunea zonei logistice și industriale cu autostrada, pentru a decongestiona traficul greu pe o rută mai scurtă, dinspre și către autostradă (trecerea pe sub autostradă se poate realiza și există deja un pod). De asemenea, vizăm conexiunea zonei Tomis Plus cu autostrada, la nodul rutier dinspre Poiana (nod rutier deja amenajat). Mai poate fi realizată centura ca alternativă de circulație pentru Bulevardul Aurel Vlaicu, întotdeauna foarte aglomerat. Conexiunea zonei km 4-5 și a zonei Veterani cu autostrada și realizarea unui bulevard pe direcția nord-sud, între zona Tomis Plus și zona Vivo-Kaufland-Ștefăniță Vodă. În plus, luăm în calcul lărgirea străzii Ștefăniță Vodă, până la Strada Soveja. O altă conexiune este cea din zona Vivo cu strada Soveja, la sensul giratoriu din zona Eden. Și nu în ultimul rând, introducerea în intravilan și reglementarea unor suprafețe de teren, în faze etapizate, pe suprafețe cu mai multe zone funcționale și dotări publice, pentru a oferi un cadru urban nou, armonios și sănătos pentru comunitate“, a explicat deputatul Mircea Dobre.

Soluții există! „Terenuri din extravilan introduse în intravilan“

El a mai adăugat că, din punctul lor de vedere, Primăria Municipiului Constanța trebuie să le asigure cetățenilor orașului un mediu de viață sănătos, curat, armonios, un mediu cu spații verzi bine întreținute, ceea ce nu se întâmplă acum.

„Ar trebui să se construiască locuri de parcare, să realizeze piste pentru bicicliști practicabile, să rezolve problema traficului din orașul Constanța. Să acționeze și să implementeze proiecte pe termen scurt, mediu și lung, proiecte integrate, de dezvoltare durabilă, nu lucrări făcute fără logică și de mântuială, doar pentru a bifa niște investiții care nu rezolvă problema de fond. Ar mai trebui să inventarieze urgent spațiile verzi existente, cele care au mai rămas, pentru a le proteja și întreține. Dacă vrei să dezvolți orașul, trebuie o dezvoltare pe orizontală a municipiului, întrucât s-a dovedit că aglomerarea orașului cu construcții noi nu este un lucru benefic pentru populația acestuia. Pentru asta, primăria trebuie să introducă în intravilan teren din extravilan, să îl reglementeze, să îl urbanizeze – adică să dispună realizarea rețelelor edilitare, să realizeze tramele stradale, trotuare, suprafețele compacte de parcuri cu reguli clare de construire“, a mai spus deputatul Mircea Dobre.

El a mai explicat că, în cadrul acestui proiect, primăria trebuie să demareze PUZ-uri mai mult pe extravilan deoarece terenurile acestea trebuie să fie gândite încă de pe acum pentru o dezvoltare coerentă, care să fie atrăgătoare atât pentru investitori, cât și pentru utilizatori.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei