Deputatul George Vișan: "România are nevoie de un impact cât mai mic asupra mediului"
796
Articole de la același autor
Primăria Constanța a dispus ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Cât vă costă să le recuperați
04 Februarie 2019
Primăria Mangalia, pusă pe butuci? Datoriile administrației, recuperate de la agenții economici
14 Februarie 2019
Primarul Viorel Ionescu: "Vrem să obținem pentru orașul Hârșova statutul de stațiune balneară"
20 Martie 2019
La unii se poate! Locuințele pentru medicii de la Hârșova, tot mai aproape de realitate
13 Martie 2019
Parlamentarul George Vișan, de la PSD Constanța, reprezintă România în cadrul întâlnirii țărilor membre în Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, eveniment care are loc zilele acestea la Istanbul.
În cadrul întâlnirii, deputatul constănțean a luat cuvântul și a punctat în discursul său câteva dintre obiectivele țării noastre pentru dezvoltarea și maximizarea potențialului oferit de regiunea Mării Negre.
"România are o mare diversitate biogeografică care este într-o stare de conservare favorabilă dar care poate fi afectată de mulți factori cum ar fi transportul maritim efectuat în condiții nesigure sau pescuitul ilegal. Problema pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat reprezintă una dintre cele mai grave amenințări la adresa exploatării durabile a resurselor acvatice și pune în pericol fundamentul politicii comune în domeniul pescuitului și eforturile internaționale de a promova o mai bună gestionare a mărilor și oceanelor. România are nevoie de un impact cât mai mic asupra mediului pentru a micșora efectele schimbărilor climatice și în acest sens trebuie să abordeze măsuri precum reducerea emisiilor de gaze industriale și utilizarea unor tehnologii cât mai ecologice și prietenoase cu mediul", a spus George Vișan.
El a mai adăugat că protejarea ecosistemelor, a diverselor specii de floră și faună este esențială pentru dezvoltarea economică, pentru siguranța si sănătatea noastră, a tuturor și este imperativ necesar să protejam biodiversitatea.
"România a susținut și va susține întotdeauna aplicarea la nivel regional și european a priorităților Strategiei UE 2020 cu privire la regiunea Dunăre-Marea Neagră", a mai spus în discursul său deputatul George Vișan.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 21 Martie 2019
Sâmbătă, 09 Martie 2019
Miercuri, 06 Martie 2019
Sâmbătă, 02 Martie 2019
Joi, 28 Februarie 2019
Marţi, 26 Februarie 2019
Marţi, 02 Aprilie 2019
Joi, 07 Martie 2019
Joi, 28 Februarie 2019
Marţi, 19 Februarie 2019