Continuă negocierile pentru repartizarea funcțiilor în Birourile Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților

140
Continuă negocierile pentru repartizarea funcțiilor în Birourile Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților - parlament36894000-1355394506.jpg

Negocierile pentru repartizarea funcțiilor în Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului și în comisiile parlamentare potrivit algoritmului rezultat din alegerile de duminică sunt continuate joi la Palatul Parlamentului.


Potrivit Agerpres, negocierile se desfășoară la cabinetul președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, între reprezentanții PSD, PNL, PC și UNPR.


"ARD și PP-DD cred că vor avea doar câte o funcție în Birourile Permanente pe toate sesiunile", declara miercuri senatorul PSD Ilie Sârbu.


Ilie Sârbu susținea că la Senat nu se va depăși cu mult numărul actual de membri în comisiile parlamentare.


"La Senat nu se va depăși cu mult numărul actual, de 11 membri, într-o comisie parlamentară, pentru că erau colegi care făceau parte din două-trei comisii și acum lucrurile se vor regla", explica el.


Referindu-se la funcția de președinte al Camerei Deputaților, Victor Ponta declara la începutul acestei săptămâni că aceasta revine PSD și va fi discutată în Biroul Permanent Național, Comitetul Executiv și votată de grupul parlamentar.


"Dacă mă întrebați pe mine, da, eu cred că domnul Zgonea s-a achitat foarte bine de atribuțiile de președinte (n.r. - al Camerei), dar nu îmi aparține mie această decizie, ci structurilor statutare", susținea Ponta, fiind întrebat despre o posibilă menținere a lui Valeriu Zgonea ca președinte al Camerei inferioare a Parlamentului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3267 secunde