Consilierii din Mangalia au aprobat demolarea unei clădiri. Cine locuia în ea

530
1
Consiliul Local Mangalia a aprobat, la ultima ședință, demolarea unei clădiri insalubre de la marginea cartierului de case al orașului. În imobilul ajuns în stare avansată de degradare, au locuit 16 familii, care au fost evacuate în ultimii doi ani pentru datoriile acumulate la utilități și chirie sau care locuiau fără forme legale. Procedura de evacuare a parcurs toate etapele specifice și s-a realizat în baza unor hotărâri judecătorești cu titlu executoriu. 


În zona respectivă, există mai multe clădiri de același tip, locuite de persoane fără documente de identitate sau care refuză plata utilităților. În funcție de deciziile instanței, evacuările vor continua, iar clădirile insalubre vor fi demolate. Primăria Mangalia are în plan eliberarea și igienizarea respectivei zone, unde se intenționează construirea de locuințe sociale moderne, care să fie ocupate în mod legal de persoane care acceptă un loc de muncă și își achită datoriile.


Prezent la ședința Consiliului Local, primarul Mangaliei, Cristian Radu, a atras atenția că în această zonă a orașului, infracționalitatea a crescut foarte mult, iar toate reclamațiile se îndreaptă către locuitorii barăcilor de la marginea cartierului de case. 


"În ultimii ani, am căutat numeroase soluții pentru a integra această categorie de cetățeni. Cei care au dat dovadă de seriozitate și au un loc de muncă sunt mutați în alte locuințe sociale, cu condiția să-și achite chiria și facturile la utilități. În barăcile respective, și-au găsit adăpost, din păcate, mulți indivizi certați cu legea, care au ajuns în Mangalia, în urmă cu 15-20 de ani și care își câștigă existența din săvârșirea de infracțiuni. Astfel de oameni trebuie să plece din orașul nostru, să se întoarcă de unde au venit, iar zona barăcilor să fie eliberată de acele clădiri insalubre cu risc de prăbușire", a completat primarul. 


Precizăm că, în anul 2017, numărul asistaților social din municipiul Mangalia s-a redus aproape de zero, după ce administrația publică locală a făcut verificări riguroase referitor la persoanele care primesc ajutoare din banul public. La cantina socială, numărul celor care beneficiază de masă gratuită a fost diminuat drastic, ajungându-se la aproximativ 30 de persoane, din cei peste 400 care primeau masă caldă pe banii comunității, acum câțiva ani.


Comentează știrea

Constantean
19 mai 2018
De ce nu și la Constanta?

La Mangalia se poate...dar în centrul Constanței nu. In schimb sărbătorim, defilam...ca pe vremuri. Doar că în acele vremuri s-au construit cartiere, spitale, scoli,parcuri, poduri, sisteme de irigații, stațiuni...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.708 secunde