Consilierii locali, la raport

Ce au făcut pentru constănțeni Dede Perodin, de la PSD, și Mihaela Andrei, de la PNL

1802
4

Articole de la același autor

Consilierii locali municipali din Constanța continuă să-și depună rapoartele de activitate aferente activității depuse în ultima jumătate a anului 2016, mai exact, din momentul în care au preluat mandatele de aleși locali și până la sfârșitul anului trecut.

După ce, în edițiile anterioare, am prezentat activitatea altor aleși locali, în ediția de astăzi continuăm cu prezentarea raportului depus de consilierul Dede Perodin, de la PSD.

Printre altele, el precizează în documentul înaintat că, în anul 2016, și-a adus contribuția, alături de colegii săi din Comisia nr. 5, la aproximativ 160 de proiecte care și-au urmat cursul spre aprobare în Consiliul Local.

Totodată, Dede Perodin face referire la faptul că a fost prezent la ședințele consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, în calitate de membru din partea CLM Constanța.

"Am participat, când am fost solicitat, la toate ședințele consiliilor de administrație și am făcut tot ce depindea de mine, în calitate de consilier, să aduc la cunoștința executivului din primărie toate problemele cu care se confruntă cadrele didactice din aceste unități de învățământ, din punct de vedere administrativ, dar și din punct de vedere al infrastructurii acestor unități. Mai fac parte din comisia de negociere pentru închirierea spațiilor de la Cluburile Pensionarilor și aceste închirieri s-au făcut la niște costuri acceptate de ambele părți, de primărie și de proprietar. Totodată, fac parte din comisia de repartizare a locuințelor ANL și din patrimoniul RAEDPP și, împreună cu colegii mei, am făcut în așa fel încât să rezolvăm cât mai multe dosare. În plus, am fost desemnat președintele comisiei de repartizare a locuințelor sociale la Campusul Henri Coandă și am căutat să facem o ierarhizare a dosarelor, conform criteriilor aprobate de Consiliul Local", a spus consilierul local Dede Perodin.

v v v

La rândul ei, liberala Mihaela Andrei a menționat în raportul de activitate că a votat pentru, împotrivă sau s-a abținut la ședințele la care a participat, votul său fiind în funcție de interesul cetățenilor. Ea a menționat că, deseori, a solicitat explicații și detalii de la factorii responsabili din cadrul Primăriei Constanța sau inițiatorilor de proiecte de hotărâre.

"Am solicitat rezilierea contractului cu Polaris pentru modul defectuos în care s-a realizat deszăpezirea, în iarna 2016-2017. Am tras un semnal de alarmă vizavi de starea deplorabilă în care a ajuns Cazinoul din Constanța, de modul defectuos în care sunt reabilitate trotuarele și spațiile verzi. De asemenea, am făcut diverse interpelări vizavi de tăierea copacilor și de modul în care se face curățenie în municipiul Constanța. Totodată, am inițiat un proiect de hotărâre privind amenajarea și întreținerea parcului Tăbăcărie. Pentru a veni în sprijinul locuitorilor și în vederea creșterii posibilității de petrecere a timpului liber într-un mod civilizat și agreabil, am propus amenajarea unui Parc Aventura și a unei tiroliene", menționează liberala Mihaela Andrei.

Pe de altă parte, consiliera liberală Mihaela Andrei a mai spus că, în relația cu cetățenii Constanței, a organizat audiențe la sediul PNL Constanța, deoarece sediul primăriei nu dispune de spațiu pentru audiențe cu cei interesați.

v v v

Reamintim că aceste rapoarte au fost depuse deoarece Legea administrației publice locale îi obligă pe aleși să prezinte un raport anual de activitate, care este făcut public de secretarul instituției. Practic, rapoartele ar trebui depuse până la data de 31 martie a anului următor celui care se face raportarea. Cum mandatele actualilor consilieri au început în luna iunie a anului trecut, unii dintre ei au considerat că încă nu a trecut un an de la preluarea mandatelor și astfel ar mai avea timp să le prezinte până la sfârșitul lunii iulie. 

Comentează știrea

Babanul
18 iulie 2017
Parazitii de pe listele de vot

Doua panarame de care cetatenii n-au auzit pana la publicarea articolului,dar pe care i-au votat precum oile lui Titus si Daea. Tataie ala un "frecatore di menta" care timp de un an a mutat niste dosare dintr-o parte in alta,iar ciocanitoarea se lauda cu luari de pozitii si interpelari pe care nimeni nu le-a luat in seama. Cei doi reprezinta trantorii din politica care-si fac veacul prin CL pe banii cetatenilor. La ce proiecte a participat acest Agamita Dandanache?Se lauda cu 160, care sunt?Trotoarele si strazile orasului sunt facute zob,mizerie, caini vagabonzi , tigani cu carute si celebrele scrie pe patru roti denumite maxi-taxi, acestea sunt proiectele realizate in Constanta.In Cluj toata lumea vorbeste de cei 30000 de oameni care lucreaza in domeniul IT, la noi Nea Agamita Perodin ne vorbeste de asistatii sociali si dosarele cu pomeni electorale din ghetoul HC. Iar madam care se lauda cu intiative privind amenajarea parcului Tabacariei, decat sa stea pe un scaun in sediul PNL,mai bine si-ar fi miscat dosul prin parc , sa ia contact direct cu cetatenii.Madam, cu ocazia asta mai faci si miscare ca sa mai dai jos din tartareata aplatizata de scaunul de consilier local.Poate nu stiai , ca politica se face pe teren, nu stand cu fundul pe scaun in fata unui birou plin de hartoage. PS.In afara de 3-4 politicieni mai cunoscuti, restul reprezinta niste nume pe listele de vot, mai bine spus niste "limbi de pantofi" ai sefilor de partid( de la CTP citire).Cei doi reprezinta doar o parte din slugile sefilor de partide , care au slutit acest oras.

mihai
18 iulie 2017
consilieri

Macar au facut ceva , ceilalti ce fac ? Ma intreb daca nu ii obliga legea ce faceau

gigi
18 iulie 2017
Profitorul de DEDE

DEDE PERODIN un pupcurist al MUDINULUI si o fosila a comunismului ! LASA-NE !!!!

ROMAN
19 iulie 2017
Români contra români !

Pe cuvânt dacă trăiau marii duhovnici, ar fi trecut prin ce trec și vor mai trece, mulți dintre slujitorii bisericii creștine ortodoxe, și politicienii români se fac că "plouă" și asta pentru că ei momentan se bucură că au scăpat de faptul că numai sunt în " lumina reflectoarelor ", dar bucuria aceasta nu va dura prea mult, că în scurt timp vom intra în "focul luptei", noi creștinii ortodocși de rând și intuim cam la ce are să se rezume atacurile : fără icoane, fără cruce, fără biserică și fără, fără, fără....... multe ! Întâi bat păstorii, ca să se împrăștie turma ! De ce se petrec toate aceste fapte, pentru că mulți preoți vrednici și mai puțin vrednici, asta numai Dumnezeu știe și nu noi, oamenii, vor ca oamenii să ducă o viață plăcută lui Dumnezeu și au intrat în conflict cu multe interese ale unora și altora, ca de exemplu, oamenii cuminți și cu o viață exemplară, nu îi mai ajută pe mulți din multe sectoare ale vieții economice și sociale să ducă un trai îmbelșugat și multe locuri de munca sunt în pericol : cei de la protecția copilului, poliția, justiția, școala .... ar avea mai puține cazuri de rezolvat și poporul român care de la Dumnezeu este dăruit lumii acesteia, să depășească multe popoare, poporul român devine un pericol de subminare a celor mari și tari de peste hotarele României și în felul acesta poporul român suferă multe necazuri și întâmplări atât în propria țară cât și în afara ei și asta pentru că, conducătorii României, fie nu sunt români pur și simplu ori sunt niște trădători de neam și de țară ! Nici un politician, nu am văzut și nu am auzit, ca să ia vreo poziție cu privire la circul, la care asistăm, de ceva timp, cu slujitorii bisericii creștine ortodoxe, chiar atâta nepăsare, miroase a ceva care nu-i de bine și nici de glumit, înseamnă că politicienii noștri sunt mână-n mână cu cei din afara României, rușineeeeeeee, să vă fie / să le fie tuturor pentru mascarada și circul de prost gust și scârbos, sunteți niște oameni fără DUMNEZEU și v-ați dat pe față : cine sunteți și ce sunteți, în felul acesta ne dăm seama de ce faceți ce faceți : dezinteres total față de oamenii acestei țări, hoție la drumul mare, vă căsătoriți și vă divorțați de " n " ori, amantlâcuri și averi peste averi în România și peste hotarele României, plimbări și vacanțe în zone exotice și........ ! Rușineeeeeeee tuturor celor care faceți ce faceți ! Că-n România sunt oameni de fff mare calitate, dar care nu pot să facă ceva bun și util pentru poporul român și România din cauza acestor oameni fără omenie și fără DUMNEZEU în suflet !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3265 secunde