Ce a declarat Emil Boc în legătură cu amânarea aderării României la Schengen

2613
Ce a declarat Emil Boc în legătură cu amânarea aderării României la Schengen - emilboc-1316706292.jpg
Premierul Emil Boc a declarat, în legătură cu amânarea deciziei privind aderarea României la Schengen, că partea goală a paharului este că nu s-a luat decizia, dar partea plină e că nu s-a luat o decizie negativă.
"Partea goală a paharului este că nu s-a luat decizia astăzi, iar jumătatea plină e că nu s-a luat o decizie negativă. Cu alte cuvinte, rămânem în joc", a afirmat Emil Boc, după participarea la reuniunea PPE, potrivit Mediafax.

El a spus că România îndeplinește din punct de vedere tehnic toate condițiile și că nu mai există niciun obstacol în privința aderării la Schengen și că singura discuție este de natură politică.

"Vom cere și am cerut întotdeauna să nu se schimbe regulile în timpul jocului, aceleași criterii care au stat la baza aderării la Schengen a altor țări să stea și la aderarea României. Atât cerem și nimic mai mult. UE trebuie să rămână constantă și consecventă și vom intensifica eforturile diplomatice pentru ca la Consiliul European din octombrie să avem un rezultat favorabil", a mai adăugat Emil Boc.

El a arătat că țara noastră este pregătită din punct de vedere tehnic să asigure granița UE și speră să se întrunească condițiile pentru a nu rămâne "prizonieri unor decizii politice interne ale unor țări europene care pot bloca această decizie".

Președinția poloneză a UE a anunțat că două state au făcut imposibilă adoptarea unei decizii privind Schengen, arătând că România și Bulgaria au primit promisiunea, la data aderării la UE, că dacă îndeplinesc condițiile necesare vor fi admise în Schengen, însă "promisiunea a fost încălcată".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4047 secunde