Administrația locală a reluat lucrările de toaletare a arborilor

330
Administrația locală a reluat lucrările de toaletare a arborilor - administratiaareluat-1578946999.jpg

Articole de la același autor

Muncitorii Serviciului Gestionare Spații Verzi din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au reluat, zilele acestea, lucrările de toaletare și corecție a arborilor. 


Reprezentanții administrației publice locale au transmis că solicitările de toaletare depuse în timpul anului, care nu au reprezentat o urgență, au fost programate pentru perioada în care se recomandă astfel de intervenții asupra coroanei arborilor. Astfel, Serviciul Gestionare Spații Verzi acționează în această perioadă pe străzile din cartierele Tomis Nord, KM 4-5, Tomis 1 și în zona centrală. 


"Lucrările de toaletare și corecție a arborilor se realizează conform Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi în intravilanul localităților în perioada de repaos vegetativ al speciilor pentru a nu produce uscarea arborilor. Perioada de repaos vegetativ începe cu luna octombrie sau noiembrie până în martie sau aprilie în funcție de momentul intrării în vegetație pentru fiecare specie în parte", au explicat cei de la Primăria Municipiului Constanța.  


Pentru ca intervenția și accesul utilajelor să nu fie îngreunate, administrația locală face apel la conducătorii auto să nu își parcheze autoturismele în zonele în care se efectuează lucrări. Este recomandat șoferilor să evite aceste zone, să manifeste atenție sporită și să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.357 secunde