Soția lui Tom Hanks s-a vindecat de cancer

223
Soția lui Tom Hanks s-a vindecat de cancer - tomhanks600-1431951664.jpg
Actrița Rita Wilson, în vârstă de 58 de ani, care trebuia să joace în această perioadă pe Broadway, New York, în spectacolul de teatru "Fish in the Dark", a decis să intre în concediu medical, după ce a fost diagnosticată cu cancer mamar la începutul lunii aprilie. Ea a suportat la scurt timp după diagnosticare o mastectomie dublă.


Miercuri, fiul cel mare al actorului Tom Hanks a acordat un interviu pentru emisiunea de televiziune "Entertainment Tonight" în care a dezvăluit faptul că Rita Wilson se simte bine și s-a vindecat de teribila maladie cu care fusese diagnosticată. "S-a vindecat de cancer, iar acest lucru este minunat. Se simte fabulos, totul e în regulă, este sănătoasă. Evoluția ei a fost mai bună decât sperasem, iar ea a revenit în spectacolul «Fish in the Dark»", a spus Colin Hanks. Rita Wilson va suporta în perioada următoare o intervenție de reconstrucție mamară, scrie click.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9154 secunde