O vedetă de la noi o face praf pe Indila

349
O vedetă de la noi o face praf pe Indila - indilaindila371724651024768-1418048909.jpg
Așteptată cu sufletul la gură de români, care s-au înghesuit să o vadă de aproape pe cântăreața care a revoluționat topurile cu piesa "Derniere Danse", Indila s-a dovedit a fi o mare dezamăgire.  "Rușine Indila! Rușine Eventim! Am asistat la cea mai mare lipsă de respect și umilință a publicului din România! Un concert ce a fost promovat ca fiind revelația muzicală a iernii s-a dovedit a fi o bătaie de joc! Organizatorii au adus cu nerușinare pe scena Sălii Palatului o individă incapabilă să susțină o cântare într-un bar, darămite un concert. Norocul nostru, al celor din sală, a fost că a cântat Delia în deschidere. Au urmat apoi 30 min de așteptare pentru 35 min de spectacol.

De fapt cuvântul spectacol este un non sens, au fost cinci melodii și două chitari. Este penibil și inadmisibil să ceri 280 lei pe un bilet la un concert în care muzica e pusă de pe un computer și totul durează 30 min! Păcat de public, nu am văzut demult atâta lume frumoasă, venită să asiste la o seară specială. Iar nerușinarea organizatorilor a întrecut orice limite prin organizarea a două așa-zis spectacole în aceeași zi. Trist și frustrant când în loc să aplauzi simți nevoia să fluieri. Nu cred că această Indila ar putea fi primită cu așa un concert într-o țară care se respectă. Din păcate în România organizatorii își pot permite orice, pe bani mulți.

Sper ca cineva să le ceară scuze sutelor de oameni care așteptau astă seară un eveniment special. Rușine Eventim! Mulțumim Delia!", a scris revoltată pe pagina ei de socializare Mihaela Bilic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 28 Noiembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Concert Gheorghe Zamfir, în Mamaia
Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Nu ratați o seară excepțională de blues!
Miercuri, 12 Noiembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Concert Amnesia la Constanța
Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Concert gospel,  pe scena  Casei de Cultură
Pagina a fost generata in 1.537 secunde