Elena Gheorghe și-a botezat băiețelul. Nicu Gheară a fost naș

1299
Elena Gheorghe și-a botezat băiețelul. Nicu Gheară a fost naș - elenagheorghe1-1341754148.jpg
Comuna Clinceni, situată la 15 kilometri de București, a fost, sâmbătă, în sărbătoare. Vedeta localității, Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel Ene, și-au botezat băiețelul, Nicholas Răzvan, la biserica unde paroh este tatăl artistei, scrie Click.ro.

Bebelușul de 7 luni a fost creștinat de trei preoți printre care și bunicul său. Sâmbătă la prânz, după slujba obișnuită, apropiații familiei Gheorghe au trecut la decorarea bisericii și curții inte-rioare.

"La botez, au fost cam o sută de invitați. Cei mai mulți sunt apropiați ai familiei și ai nașului. Mâine (n.r. - duminică), la nuntă, vor fi cam 400-450. Nicholas a purtat hăinuțe din mătase naturală, cred că oricine vrea ce-i mai bun pentru copilul lui. Azi (n.r. - sâmbătă) la biserică am fost foarte emoționată, Nicholas n-a plâns, dar am fost emoționată că mi-am creștinat copilul. Tatăl meu, care a și oficializat botezul, a trăit intens slujba. Nașii au adus multe cadouri, nu am apucat încă să le desfac. Sunt foarte emoționată că mai sunt multe detalii de pus la punct pentru petrecere", a spus Elena, imediat după botez.

"Am și eu trei finuți, dar nu se compară cu creștinarea propriului copil. Rolul de mamă e peste", a mai spus aceasta.

Nașii copilului au fost Nicu Gheară și soția acestuia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8869 secunde