Vânătorul, singur cu nevasta cantonierului…

Un vânător s-a dus la vânătoare în pădure și, fără să-și de-a seama, l-a prins noaptea și s-a rătăcit. Bătea vântul, era frig și ploua, iar el, disperat, mergea ca să se încălzească, fără să mai știe unde se află. Într-un târziu, vede undeva o lumină și tot mergând către ea, ajunge la un canton silvic. Bate la ușă și apare pădurarul: 

- Te-ai rătăcit, spune omul și îl poftește în casă. Este târziu, rămâi aici până dimineață, când îți arăt drumul. Până atunci, stai la masă cu noi, dar avem numai mămăligă cu brânză. 

Vânătorul era obosit și flămând, pentru că mersese toată ziua fără să mănânce. După ce mănâncă o vreme, întreabă: 

- Pădurarule, pot să mai iau un pic de mămăligă? Uite, mi-a rămas un pic de brânză... 

Nu trece mult și întreabă din nou: 

- Pădurarule, pot să mai iau un pic de brânză? Uite că mi-a mai rămas mămăligă... 

După ce se repetă acțiunea cu mămăligă cu brânză de mai multe ori, adorm toți în singura cameră unde era cald, pădurarul cu nevasta în pat și vânătorul pe o saltea pe jos. 

După miezul nopții, se aude urletul unei haite de lupi. Pădurarul sare din pat ca ars, se îmbrăcă repede și dispare în noapte. În urma lui rămâne o liniște apăsătoare. După un timp, vânătorul întreabă în întuneric: 

- Oare stă mult? 

- Stă mult, îi răspunde femeia în șoaptă. 

- Oare nu mă prinde? întreabă din nou vânătorul. 

- Nu te prinde, măi omule, că până iese el în calea lupilor, la capătul pârâului, poate să treacă toată noaptea. 

- Zici că nu mă prinde... 

- Nu te prinde, fii sigur de asta. Hai, curaj! 

- Atunci, spune vânătorul, mă duc sa mai iau un pic de mămăligă cu brânză!