Scrisoare din armată

Dragi părinți,

Mă simt foarte bine aici! Sper că și voi, acasă, Karl, Peter, Hans, Anne Marie, Karin și Andreas.

Spune-le lui Karl și lui Peter că în armată este minunat și să se înroleze și ei neapărat înainte să se ocupe toate locurile.

La început, mi-a fost mai greu, fiindcă trebuia să stau în pat până la ora 6, dar m-am obișnuit. Mai spune-le lui Karl și Peter că nu trebuie decât să-și facă patul lor și încă vreo câteva fleacuri înainte de micul dejun. Nu tu muncă în grajd, hrănit de animale, tăiat lemne, făcut focul...

Micul dejun este mai ciudat: sunt tot felul de sucuri, chifle, dulceață, musli, dar niciun cartof, carne, șuncă, varză și cârnați, așa cum mâncăm noi acasă. Dar poți să le mănânci porția unor orășeni care beau doar cafea.

Nu mă miră că orășenii nu pot merge așa repede și departe. După un marș de câteva ore, au bășici la picioare și se întorc în unitate cu camionul. Și nu au mers decât cum ar fi de la noi de acasă la poștă. Peisajul este frumos, dar din păcate foarte plat.

Acum or să râdă Karl și Peter: am primit laude pentru tragere la țintă! Nici nu știu de ce. Cercul negru din centru este mult mai mare decât un cap de șoarece și nici măcar nu se mișcă. Și nici nu trage înapoi ca frații Huber de peste deal... Unde mai pui că trebuie să te întinzi comod pe o saltea și să aștepți până trag și ceilalți (o veșnicie...).

Cel mai mult îmi plac antrenamentele de luptă corp la corp. Dar trebuie mare atenție la orășeni, pentru că se rup repede. Doar cu Sepp am probleme, l-am pus jos doar o singură dată. Cred că din cauză că eu am 1,80 m și 80 kg, iar el 2 m și 130 kg. Oricum, este mult mai ușor ca acasă, când scapă taurul nostru la vaci și trebuie să-l bag înapoi în grajd.

Deci, nu uitați să le spuneți lui Karl și Peter să se grăbească, nu prea mai sunt locuri.

Vă îmbrățișez cu drag,

Fiica voastră, Maria!