HOROSCOP

de Cuget Liber Luni, 18 Noiembrie 2019 179
Berbec: Acorzi o atenție deosebită achizițiilor din ultima perioadă care au legătură cu munca sau calitatea eforturilor pe care le depui, pentru că de acestea depinde confortul din timpul liber. 


Taur: Ai parte de o zi cât se poate de serioasă, pe care o poți transforma, dacă vrei, într-una agreabilă, cu condiția să te lași în voia dorinței de a face gesturi frumoase față de cei dragi. 


Gemeni: Știi acum care îți este drumul și ce ai de făcut pentru a păstra relația de cuplu actuală. Poate că doar te-ai răzgândit și nu ți se pare că ai făcut ceva special. 


Rac: Este important să ții cont de ceea ce contează cu adevărat, ca să nu ajungi să depui eforturi speciale pentru a realiza ceva ce nu îți va fi de folos mai târziu. 


Leu: Poate ai crezut că ai ajuns la finalul unor probleme legate de casă sau de familie, dar astăzi le vei vedea și mai clar pe cele care au mai rămas. Încearcă să rezolvi problemele, până nu e prea târziu! 


Fecioară: Este o zi în care concentrarea te poate ajuta să lași în urmă obiectivele false, cum ar fi cele legate de un alt traseu profesional sau o nouă abordare a relației de cuplu. 


Balanță: Poate că ești foarte aproape de rezolvarea unei probleme importante, dar etapele care urmează nu mai depind de tine. Stresul exagerat nu îți aduce nimic bun. 


Scorpion: Ar fi bine să te răzgândești, mai ales dacă această intenție a ta va duce la un rezultat bun pentru multe persoane - de exemplu, pentru cei din anturajul apropiat. 


Săgetător: Chiar dacă nu îți stă în fire, ești foarte atras de ideea de a crede doar varianta pozitivă de evoluție a unei probleme de sănătate sau a uneia legată de serviciu. 


Capricorn: Ai șansa de a găsi liniștea pe care o cauți chiar în familie, în mediul intim. Singura condiție este să o prețuiești mai mult decât orice motive de dispută care ar putea să apară. 


Vărsător: Este de ajuns să uiți, măcar pentru un moment, de ceea ce consideri că îți lipsește și vei vedea că ți se schimbă dispoziția și vei reuși să rezolvi câte ceva. 


Pești: Poate fi o zi care să îți aducă ceea ce ai nevoie acum, cu condiția să nu uiți că ai căutat odihnă, nu noi motive de nemulțumire sau de agitație.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Fun

ieri, ora 14:13
ieri, ora 14:12

Ultima oră

Titlurile zilei