Ziua fără persoane decedate în accidente, marcată la Constanța

153

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni, alături de polițiștii locali, au marcat Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere, la Școala Gimnazială nr. 23 "Constantin Brâncoveanu" din Constanța. Proiectul este promovat de Comisia Europeană pentru siguranță rutieră și are ca obiectiv principal conștientizarea tuturor categoriilor de participanți la trafic cu privire la riscurile și consecințele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație. 


Viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum, traversarea părții carosabile prin loc nepermis, conducerea sub influența alcoolului, folosirea neregulamentară a telefonului în timpul conducerii autovehiculului, conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice constituie o parte din factorii generatori ai accidentelor de circulație. 


Scopul acțiunilor: creșterea gradului de siguranță, care să permită deplasarea sigură pe drumurile publice. Oamenii legii vor să adopte o politică preventivă construită în jurul cetățenilor, iar aceștia trebuie să-și asume responsabilitatea primară în ceea ce privește siguranța lor și a celor din jur. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
Stire din Eveniment : Mexic, din nou lovit de un CUTREMUR violent
Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
Stire din Eveniment : TRAGEDIE RUTIERĂ! Un bărbat a murit pe loc
Pagina a fost generata in 1.8568 secunde