Zece persoane care pescuiau ilegal, amendate de polițiștii de la Transporturi

300
Zece persoane care pescuiau ilegal, amendate  de polițiștii  de la Transporturi - pescuitilegal-1536939003.jpg

Articole de la același autor

Pescuitul este o activitate plăcută, o bună afacere, dar nu și o activitate legală în unele situații.

În urma unei acțiuni pe fluviul Dunărea și zonele adiacente, polițiștii de la Transporturi au identificat 10 bărbați care au săvârșit infracțiuni privind pescuitul comercial sau sportiv.

La data de 12 septembrie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea și îndrumarea I.G.P.R.- Direcția de Poliție Transporturi, au acționat în zona de competență, respectiv fluviul Dunărea, brațele Borcea și Brăila.

În urma acțiunii au fost depistați 10 bărbați, care desfășurau activități de pescuit fără a îndeplini condițiile legale, respectiv lipsa autorizației de pescuit, folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege sau transportul de produse din pește fără documente legale, fiind constatate 16 infracțiuni. De asemenea, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 3.800 lei.

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării aproximativ două kilograme de icre (1,2 kg din specia sturion și 0,6 kg specia crap) și 49 kilograme pește, mai multe plase de pescuit, 4 bărci tip lotcă, perechi de rame și un motor de barcă.

Bunurile ridicate în vederea confiscării valorează aproximativ 21.460 lei.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 01 Septembrie 2018
Stire din Social : Cum să vă feriți de hoții din locuințe
Pagina a fost generata in 0.3241 secunde