Vrei să îți iei mașină nouă pe banii statului? "Prima Mașină", resuscitată cu "Rabla"

928
1
Vrei să îți iei mașină nouă pe banii statului?

Articole de la același autor

Pe străzile din județul Constanța, dar și din restul țării întâlnim tot mai multe hârburi care nu ar trebui să mai circule pe șosele fiind un adevărat pericol pentru siguranța rutieră. Altele, puse pe butuci sunt abandonate prin parcările blocurile. Deși unii proprietari și-ar dori să scape de ele și să își achiziționeze mașini noi se lovesc de o problemă, respectiv banii.

Persoanele care vor să-și cumpere o mașină nouă prin intermediul programului guvernamental trebuie să aibă un avans de cel puțin 5% din prețul de achiziție al autoturismului, iar garanția statului este de cel mult 50% din finanțarea acordată.

În cadrul programului "Prima Mașină" o propunere de act normativ a Ministerului Finanțelor Publice (MFP) vine în ajutorul cetățenilor și facilitează accesul persoanelor fizice la cumpărarea de autoturisme noi cu credite garantate de stat. Mai exact, avansul de 5% ar putea fi acoperit cu prima de casare obținută în cadrul programului Rabla.

"Prima de casare susținută din Fondul pentru mediu și acordată în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național, respectiv programul Rabla, poate fi inclusă în prețul de achiziție al autoturismului nou.

Avansul de 5% se calculează prin raportare la prețul de achiziție a autoturismului. Prețul de achiziție poate include valoarea facilității acordate în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național, după caz. În cazul garanțiilor solicitate pentru achiziționarea unui autoturism nou în cadrul Programului de către un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național, valoarea facilității acordate prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național este acceptată pentru justificarea achitării avansului de minimum 5% din prețul de achiziție a autoturismului nou", se arată în propunerea inițiată de MFP.

Reprezentanții au apelat la această variantă deoarece, în anul 2015, "Prima Mașină" a fost un eșec total. Deși se aștepta ca mii de persoane să apeleze pentru a-și lua mașină nouă, nu mai mult de 187 au fost cei care au cumpărat. Valoarea a fost de 3.125 de milioane de lei. Prin combinarea celor două programe, reprezentanții doresc ca programul "Prima Mașină" să devină mai atractiv și să fie cât mai accesat. 

Comentează știrea

Simona
17 ianuarie 2016
Cautam colaboratori din toata tara

Cautam URGENT dezvoltatori afacere online pentru PUBLICARE ANUNTURI Ce oferim: -instruire gratuita sub forma unor lectii trimise prin email -scrisoare de recomandare -posibilitatea de a lucra comod la domiciliu pe calculator in functie de disponibilitate (part-time/full time) -contract legal de comision -plata se calculeaza in functie de implicare si realizari. Cerinte: -cunostinte minime PC; -timp la dispozitie 2-3 ore pe zi -calculator si conexiune internet; -seriozitate, abilitate, rabdare si persevrenta. Nu este necesara experienta. Veti trece mai intai prin instruire apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati cu noi. Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Pentru informatii trimiteti textul ,,info’’ la adresa de e-mail: [email protected] Oferim si solicitam seriozitate! In caz ca nu primiti o lectie din probleme tehnice va rog sa ma anuntati! Raspunsul la informatiile solicitate o sa-l primiti in maxim 24ore.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0335 secunde