VIDEO / PE LITORAL, SE UITĂ DE RESTRICȚII! PETRECERE cu înghesuială și aplauze, la Vama Veche!

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 06 Iulie 2020 552
Petrecăreții care ajung pe litoralul românesc uită și de distanțare socială, și de interdicția de participa la petreceri și de alte măsuri restrictive, impuse în contextul pandemiei de coronavirus! Drept dovadă stau și imaginile surprinse, în sfârșitul de săptămână care a trecut, în stațiunea Vama Veche. 


Sute de tineri sunt strânși pe spațiul public și dansează în fața unei terase din stațiune, încurcând inclusiv traficul rutier. La un moment dat, prin zonă trece o mașină de poliție, iar petrecăreții încep să aplaude. 


Potrivit reprezentanților IPJ Constanța „polițiștii prezenți la fața locului au luat măsura sancțiunii contravenționale a administratorului societății comerciale respective, conform Legii 55/2020, pentru organizarea de evenimente cu participarea a mai mult de 50 de persoane, în valoare de 2.000 de lei; persoanele prezente au fost atenționate și sancționate verbal, iar în scurt timp, mulțimea s-a dispersat, neexistând incidente sau evenimente nedorite”.


Reamintim că, pe 30 iunie, fostul șef al IPJ Constanța, comisarul șef Constantin Dancu, a fost scos la pensie tocmai din cauza unei astfel de „întâmplări” petrecute pe litoral, când în stațiunea Mamaia mai mulți turiști au încins o horă!


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei