Video VIDEO / ACCIDENT GRAV, CU CINCI VICTIME! Au fost implicate mai multe vehicule!

5511

Articole de la același autor

Polițiștii și cadrele medicale au fost solicitate, astăzi, la ieșire din Medgidia spre Valea Dacilor, unde a avut loc un grav accident rutier. Incidentul a fost soldat cu cinci victime, dintre care una a rămas încarcerată, iar pentru scoaterea ei a fost necesară intervenția salvatorilor de la ISU Dobrogea.

În incident au fost implicate un autoturism, un autotren, o autoutilitară și o căruță.

Din primele verificări, accidentul a avut loc pe fondul nepăstrării distanței în trafic.

UPDATE

Două ambulanțe ale substanției Medgidia din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța și o autospecială SMURD au ajuns la locul accidentului, pe DJ381. La fața locului au fost găsite cinci victime: șoferul autotrenului, care a suferit un atac de panică și a refuzat transportul la spital; un bărbat care a suferit o contuzie la picior și a refuzat transportul la spital, un alt bărbat de 30 de ani, cu traumatism cranio-cerebral, care a fost transportat la Spitalul Medgidia; de asemenea, un tânăr de 17 ani, care a rămas încarcerat, depistat cu traumatism toraco-abdominal, care a fost transportat la Spitalul Județean. Un alt bărbat, cu traumatism cranio-cerebral și lovituri la picioare a fost dus la Spitalul Medgidia, iar conducătorul atelajului a refuzat, de asemenea, transportul la spital. 




UPDATE
Iată comunicatul Poliției: 


Astăzi, în jurul orei 10.15, un bărbat de 29 de ani a condus o autoutilitară pe DJ 381, dinspre localitatea Valea Dacilor către municipiul Medgidia, iar la km 31+500 m, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism, care ar fi redus viteza, dat fiind faptul că în fața sa se deplasa un vehicul cu tracțiune animală.


În urma impactului, autoturismul a fost proiectat de sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (autotren+semiremorcă), care se deplasa regulamentar dinspre Medgidia către localitatea Valea Dacilor.  Autoturismul a ricoșat în atelajul-hipo.


În urma accidentului, a rezulatat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto (autoutilitară și autoturism), precum și a unui pasager din al doilea autoturism.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5586 secunde