URMĂRIT INTERNAȚIONAL DE AUTORITĂȚILE GERMANE, REȚINUT DE POLIȚIȘTII ROMÂNI

267
URMĂRIT INTERNAȚIONAL DE AUTORITĂȚILE GERMANE, REȚINUT DE POLIȚIȘTII ROMÂNI - 2806261529329010-1531828775.jpg

Articole recomandate

Polițiștii din Tulcea, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliției Române, au depistat un bărbat pe numele căruia autoritățile din Germania au emis un mandat european de arestare pentru infracțiuni de furt și constituirea unui grup infracțional organizat. Persoana în cauză a fost reținută.

La data de 16 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au depistat, pe raza localității Mihail Kogălniceanu, din județul Tulcea, un bărbat de 25 de ani, din Tulcea, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare.

Bărbatul era căutat în vederea cercetării pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și constituire a unui grup infracțional organizat.

Faptele au fost săvârșite în perioada iulie 2017 – mai 2018, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 60.000 de euro.

Persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar în cursul zilei de astăzi bărbatul va fi prezentat de polițiști Curții de Apel Constanța, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din Germania.

Pentru depistarea bărbatului, polițiștii din Tulcea au beneficiat de date și informații suplimentare obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Poliției Române.

La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4184 secunde