Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Eveniment

UPDATE - COPILUL CARE A AJUNS LA SPITAL, DUPĂ CE A FOST STRIVIT DE MOBILĂ, A MURIT

Ştire online publicată Sâmbătă, 02 Decembrie 2017

Un copil în vârstă de doi, din Argeș a murit, după ce a fost strivit de o piesă de mobilier în casă.

Potrivit Agerpres, cadrele medicale au încercat timp de aproximativ o oră resuscitarea victimei, care era în comă, însă manevrele nu au avut succes, fiind declarat decesul.

Reprezentanții IPJ Argeș susțin că este vorba despre o fetiță care a fost transportată de către părinți la spitalul din localitatea Costești.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, căpitan Mădălina Epure, a anunțat că victima a fost adusă la spital cu multiple traumatisme produse prin strivire și era în stop cardio-respirator. Ea a fost preluată de un echipaj de terapie intensivă mobilă, care a început manevrele de resuscitare.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Dorin Gavril Debucean, fostul director al CNADNR, a murit la vârsta de 50 de ani, în urma unui infarct.  Debucean fusese trimis în judecată săptămâna trecută de procurorii ...
O femeie de 85 de ani, din Ploiești, a murit după ce a căzut pe scările blocului în care locuia. Medicii ajunși la fața locului au descoperit-o în stare de inconștiență iar ...
Cel puțin 11 persoane au fost ucise și 33 rănite, într-un atentat sinucigaș revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic în apropierea unui centru comercial ...
Alte ştiri din sectiunea Eveniment
Mădălina Neculai, fata de 25 de ani, din Tulcea, care a fost arsă de vie într-un incendiu produs în Sfântu Gheorghe, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 2019, a murit, noaptea ...
La data de 25 mai a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție au identificat un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Constanța, care a condus ...
Militarii Batalionului 495 Protecția Forței „Vulturii Negri” parcurg programul de pregătire pentru misiunea din teatrul de operații Afganistan. Pentru majoritatea ...
23 mai, baza din Bemowo Piskie, Polonia. Militarii Detașamentului de Apărare Antiaeriană „Scorpionii Albaștri” au organizat o ședință de prezentare a ...
În cadrul Exercițiului de Repetare a Misiunii, militarii Batalionului 495 Protecția Forței „Vulturii Negri” pun în aplicare procedurile standard de evacuare a ...
În perioada 20-23 mai, o delegație a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, condusă de rectorul acesteia, general de brigadă dr. ing. Ghiță Bârsan, a ...
Deși luna mai a avut temperaturi sub media calendaristică, pentru militarii Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” prima jumătate a lunii lui florar a atins cote fierbinți în ...
Șapte persoane, între care trei minore, au fost rănite, duminică după-amiază, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un TIR, în apropierea localității Sascut ...
O secție de votare din orașul Galați este deschisă aproape pentru o singură adresă: pe listă sunt 1.979 de persoane, din care 1.921 locuiesc la aceeași adresă ...
După ce o constănțeancă  a fost prinsă încercând să introducă în urnă cinci buletine de vor, seria neregulilor continuă. Un cititor al ziarului nostru ne-a semnalat că la ...
Având în vedere faptul că pacienții internați în Spitalul Clinic Județean de Urgență nu se pot deplasa la secțiile de vot de care aparțin în vederea exercitării dreptului la vot ...
Polițiștii din Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, la o secție de votare, o femeie ar fi fost surprinsă în timp ce încerca să introducă în ...
S-au format cozi deja la secțiile de votare din principalele orașe din Europa. Sute de români așteaptă să-și exercite dreptul la vot. La secțiile de ...
Trei bicicliști au fost loviți de două mașini în decurs de 30 de minute, în județul Arad, sâmbătă, iar una dintre victime a fost decapitată, în timp ce alta se află în stare ...
Patru dintre militarii răniți în Afganistan, vineri, din Batalionul 300 Protecția Forței "Sfântul Andrei", au fost externați, anunță Ministerul Apărării Naționale într-un ...
Proprietarul unei stâne din orașul brăilean Însurăței a fost lovit mortal de un fulger în timpul ploii abundente de vineri seara, în zona unde bărbatul se afla cu ...
Un bărbat de 51 de ani din județul Vaslui a murit. A fost solicitată intervenția salvatorilor în localitatea Albești în cazul bărbatului aflat în stare de ...
Un accident rutier s-a produs noaptea trecută pe bulevardul Mamaia din Constanța. În impact au fost implicate trei autoturisme, iar cinci persoane au fost rănite în urma ...
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Constanța, au depistat în flagrant ...
Rafinăria Petromidia și-a deschis porțile pentru circa 100 de studenți din București, Ploiești și Constanța. Tinerii au vizitat cea mai mare ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva