Un bărbat și o femeie, găsiți înecați. Poliția a deschis dosare penale

359
Un bărbat și o femeie, găsiți înecați. Poliția a deschis dosare penale - inecati-1587742475.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni au demarat anchete pentru a stabili împrejurările în care au murit două persoane, care au fost găsite înecate, joi după-amiază.

Primul apel a fost primit de autorități de la o persoană care a observat un bărbat în lacul Tăbăcărie, în zona Lake View. La fața locului, au ajuns cinci pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe. Bărbatul a fost scos din apă, iar cadrele medicale au realizat, minute bune, protocolul de resuscitare. Fără succes, însă, într-un final fiind declarat decesul. Bărbatul a fost identificat, avea 75 de ani și era din Constanța.

După puțin timp, un alt apel la numărul unic de urgență 112 solicita sprijinul militarilor întrucât, în zona plajei Trei Papuci, a fost găsit cadavrul unei femei, prins între stabilopozi. La fața locului au intervenit pompierii, care au reușit să scoată trupul neînsuflețit din apă. Până în prezent, anchetatorii nu au identificat femeia, care avea în jur de 50-55 de ani, realizându-se cercetări în acest sens.

În niciunul dintre cazuri nu au fost depistate urme vizibile de violență, iar trupurile neînsuflețite au fost depuse la morgă, pentru efectuarea necropsiei. În niciunul dintre cazuri, de asemenea, nu au fost găsite bilete de adio, care să justifice o posibilă sinucidere. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4684 secunde